marți, 20 mai 2014

Autobronzante in aceasta vara...

Când mă gândesc la vară, mă gândesc la plajă, soare şi de cele mai multe ori, în cazul meu la arsuri solare. Având un ten mult prea alb prima expunere la soare mai îndelungată la mine iese cam urât, şi asta în fiecare an. Aşa că anul acesta vreau să ascult un sfat primit de la o cunoştinţă şi să nu ma mai expun atât la soare, sau să trec la o protecţie mai mare. Dar până atunci m-am gândit că ar fi foarte bine să încerc un autobronzat, şi cum cei de la Aoro au câteva la categoria bio,nu sunt interesată de autobronzantele comerciale deoarece am avut o experinţă negativă acum căţiva ani şi mi-am propus ca la următoarea încercare să cumpăr ceva diferit.
Avantajele autobronzantului:
  • cele mai multe autobronzante sunt hidratante, fara a lasa pielea lipicioasa;
  • culoarea este graduală, după fiecare aplicare se vede tot mai bine; 
  • conferă o culoare uniformă pe tot corpul;
  • dă o culoare naturală corpului, fără a-l înroşi în prealabil cum se întâmplă cu expunerea la soare;
  • protecţie solară, desi este scazuta este totusi necesara si unele produse au si acest beneficiu
  • se potrivest tuturor tipurilor de ten
Cum folosim autobronzantul
Cea mai frecventa gresala pe care o face cineva care foloseste autobronzantul pentru prima data este ca, nu face exfolierea corpului sau o face gresit fara a urma toti pasii necesari pentru un bronz uniform.
  • pregatirea pentru aplicarea pe corp a autobronzantului se face cu cateva zile inate mai ales daca aveti pielea uscata, sau chiar daca ea este uscat in anumite zone, pielea in acea zona trebuie exfolianta si hidratata corespunzator cu 2-3 zile inainte de aplicarea autobronzantului
  • trebuie aplicat pe pielea uscata si curata, niciodata dupa ce iesim din dus deoarece crema nu va intra corespunzator in piele si vom ramane cu dungi, ea trebuie aplicata rapid si dintr-o singura  miscare, daca revenim asupar zonei riscam sa nu avem un bronz uniform
  •  cel putin jumatate de ore este indicat sa nu ne imbracam, si minim trei ore nu este voie sa mergem sa facem dus.
Primul produs care mi-a atras atenţia din secţiunea bio este cel de la Decleor,rezultatele se văd chiar de la prima aplicare.Chiar datorita faptului ca inca nu am incercat nimic de la ei, ma face mai curioasa mai ales ca am citit multe reviewuri pozitive.
Ideal pentru a fi folosit ca şi cremă hidratantă, dând un plus de strălucire pielii, are o formulă uşoară, astfel că pielea nu rămâne unsuroasă.Faptul ca are si pompa de dozare, eset un plus mai ales ca faciliteaza utilizarea produsului.
Pentru faţă m-a atras un produs Lavera, de la ei am încercat câteva produse care chiar m-au impresionat în mod plăcut  şi ştiu că au şi un miros atragator.

Sun Sensitive Self Tening, este un produs destinat feţei şi  se întinde cu ajutorul unui dischete de vată, iar în jurul ochilor cu ajutorul degetelor.
Si daca tot am mentionat produse de fata si corp cu efect autobronzant, ce ziceti de un produs pentru corp cu efect tonifiant si aroma inbietoare de ciocolata?
 Pe langa efectul tonifiant acest produs are si protectie SPF si se potriveste tuturor tipurilor de piele.
Preturile sunt cu atat mai atragatoare avand in vedere ca produsele sunt naturale.
Voi ce produse bio autobronzante a-ti incercat? Ce v-a atras la ele?


Etichete: , , , , ,

15 comentarii:

La 20 mai 2014 la 01:43 , Blogger Mihaela Pojogu a spus...

Eu am incercat de la Bioderma insa nu sufficient pentru a avea o parere clara. Cred ca si anul asta o sa raman alba, ma rog cu sau fara protectie mare tot o sa ma coloreze putin, nu voi sta tolanita doar ca sa ma bronzez. :)

 
La 20 mai 2014 la 01:54 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

anul acesta mi-am propus sa nu mai stau tolanita la soare, efectele negative ale bronzului au cam inceput sa se vada..asa ca protectie mare si evit pe cat se poate :)

 
La 20 mai 2014 la 03:30 , Blogger AnytaGyo a spus...

Poate o sa razi de mine, dar niciodata nu am incercat un produs autobronzant. Cand merg la plaja duc cu mine spray-uri si toate cele pentru accelerarea si accentuarea bronzului, dar autobronzante nu a vazut pielea mea. Mi-e frica sa nu ramana pete inestetice :-s

 
La 20 mai 2014 la 09:04 , Blogger Maria a spus...

Foarte folositor acest articol, intrucat mi se pare destul de complicata aplicarea autobronzantelor. Intr-adevar, sunt o idee mai buna decat expunerea indelungata la soare...

 
La 20 mai 2014 la 13:18 , Blogger Bianca Roxana a spus...

Eu nu am folosit niciodata produse autobronzante, am tenul nu foarte deschis si nu am avut nici o ocazia de a testa, inainte de a cumpara si de a arunca in dulap aiurea.
http://zambetdeinger.blogspot.ro/

 
La 20 mai 2014 la 15:17 , Blogger Deya a spus...

Nu folosesc asa ceva ,mai bine bronz natural :)decat pete inestetice

 
La 21 mai 2014 la 01:43 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

daca urmezi pasii corecti nu ramai cu urme :)

 
La 21 mai 2014 la 01:43 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

din pacate nu am constientizat ca soarele este atat de daunator pana curand..:(

 
La 21 mai 2014 la 01:44 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

ce fain ca nu ai tenul deschis, eu din pacate sunt foarte alba si nu prea imi place :(

 
La 21 mai 2014 la 01:45 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

si bronza natural cu moderatie..si protectie uv mare

 
La 22 mai 2014 la 02:29 , Blogger Lucica Lazar a spus...

Niciodata nu am incercat un produs autobronzant,prefer bronzul natural :)

 
La 22 mai 2014 la 04:50 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

e bun si cel natural, dar pana la o limita..eu chiar am observat iesi ca pielea mea reactioneaza foarte urat la soare :(

 
La 22 mai 2014 la 11:43 , Blogger Marya a spus...

Nu folosesc autobronzante, mi se par o prostie. ca sa nu mai spun de cele care habar nu au sa il aplice si apar pe strada in pete, sau pe fata bronzate si la spate nema. Acelasi exces ca la solar!

 
La 22 mai 2014 la 11:59 , Blogger Oana* a spus...

Pe mine ma tenteaza gelatina autobronzanta dar nu stiu de ce am senzatia ca ar ramane pielea "lipicioasa" dupa aplicare.:)

 
La 30 mai 2014 la 06:30 , Blogger Chic Lifestyle a spus...

Am incercat unul de la Dove acum vreo 5 ani, dar nu m-am inteles cu el . Imi place de mine mai putin bronzata, mi se pare ca nu ma prinde asa tare bronzul, nu stiu de ce :))

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire