Am fost mireasă....

        Astăzi vă povestesc un eveniment din viaţa mea ( mai e un pic şi  se fac trei ani). Dar să incep cu începutul: undeva prin 2004 noiembrie sfârşitul anului întâi(primul trimestru) de facultate am cunoscut cel mai frumos băiat din an. Din păcate nu a fost să fie atunci, fiecare având o altă relaţie dar după jumătate de an am rămas singuri, şi una din colegele de facultate ne-a "cuplat". Într-o lună ne-am mutat împreună şi timpul a început să curgă. Pe atunci aveam 19 ani şi el 22, am terminat facultatea, dar el nu se simţea pregătit. De, bărbaţii aştia! Eu hai să o facem, el că nu, că suntem prea tineri...
De ziua mea în 2009 am primit în sfârşit inelul şi întrebarea. Cred că întâmplarea nu o să o uit niciodată: îmi intinde cutia şi o deschid, îndrug ceva de genul: " a, un inel" la care el zice "vrei" , eu seacă: păi "e inelul sau doar un inel?!"....şi a fost . Dacă mă întreba cineva cand eram mică ce vreau să fiu când sunt mare, eu ziceam că o femeie independentă,  niciodată nu am spus că mireasă. De ce? Păi nu îmi place să fiu în centrul atenţiei, să se uite lumea la mine.
Dar să revin la povestea noastră! A venit primăvara anului 2010, era stabilit că nunta va fi în Mai 2011, aşa că am luat pe rând: târguri de nunţi, magazine, informare online. Sala am ales-o în 2010 să fim siguri, după care a fost discuţia ca starea civilă şi nunta să fie în zile diferite pentru a nu ne aglomera prea tare.
Aşa că în 16 aprilie 2011 am spus "DA" în faţa ofiţerului stării civile de la Primărie, cu puţine emoţii !
  Rochia am cumpărat-o cu o zi înainte şi mi-a plăcut, dar uitându-mă în urmă, parcă aş alege altceva acum, machiajul, părul şi buchetul mi le-a facut o prietenă.

  
Nunta cu biserică şi toate cele a avut loc în 28 Mai, când am fost avertizaţi că  această lună e cea mai capricioasă şi e foarte probabil să plouă.
Culoarea aleasă a fost alb-violet, soţul meu este fan Poli şi aşa a vrut, deşi eu aş fi optat pentru bordo şi crem, până la urmă a ieşit destul de bine.
 Rochia de mireasă am ales-o de pe un site din SUA, a fost cadou, şi a costat undeva la 275 $, un preţ cu care la noi sigur nu cumpăram aşa o frumuseţe, singurul dezavantaj a fost lungimea.

Machiajul mi l-am facut la B Fashion, la sora lui Ovidiu ( cine e din Timişoara ştie despre cine e vorba), iar părul la Sergiu.Am preferat părul prins pentru că m-am gândit că îmi va fi cald cu atâta agitaţie.

Pantofii i-am primit de la mama mea şi din păcate în nici o poză nu se văd foarte bine,voalul este deja o altă poveste. Mi-am dorit foarte mult unul de la San Patrick, dar când am căutat să îl cumpăr am constatat cu stupoare că ce îmi doream eu costa mai mult decât rochia , aşa că mi-am făcut la comandă, de pe internet şi am fost foarte mulţumită de calitatea lui.

Buchetul - am preferat ceva simplu care să se potrivească şi cu restul, să fie un tot unitar.Am ales trandafiri pentru că sunt nişte flori rezistente şi frumoase, orhidee pentru că sunt colecţionară ( am 49 din specii diferite) şi am avut o orhidee Wanda. La piept şi el a avut o orhidee, să ne potrivim.

Decorul de pe mese, la fel ca şi brătările domnişoarelor de onoare, a fost o combinaţie din: lisiantus alb şi violet , şi în decorul meselor se regăseşte câte o orhidee Wanda.

Decorul a fost atât de lăudat încât unele persoane l-au luat acasă .

Şi brăţările domnişoarelor de onoare- nouă la număr.
Tortul l-am ales de la Ottima Pan, a fost delicios şi a avut o formă mai ciudaţică , am comandat ceva ce nu era în catalog şi a ieşit ceva unicat!

Dacă vă întrebaţi de dansul mirilor, nu am avut pregătit nimic special. Datorită faptului  lucram pe atunci în alt oraş şi apucam să vin doar în weekend acasă, nu am avut timp să mergem la un profesor, aşa că ne-am descurcat cum am putut.
    Muzica a fost aleasă preponderent pop, foarte puţin populară, iar partea foto-video a făcut-o un studio al unor cunoştinţe.
Ziua nunţii:
    În dimineaţa din ziua nunţii m-am trezit la 7:30 să iau micul dejun şi la 8:30 trebuia să fiu la Sergiu. Nu am mers singură, ci cu una din domnişoarele de onoare, pe la 10 cocul era gata şi am tras o fugă la sală, unde am constatat că am dat lista greşită cu aşezarea meselor, dar organizatorii au rezolvat repede. Numai bine, era timpul să merg la machiaj şi la 12 eram acasă  şi mâncam prânzul. Pe la ora 16 am decis că e timpul să mă îmbrac ajutată de mama mea şi de una din fete (lumea deja începea sa se strangă) . 
   Am avut o nuntă din aceea tradiţională în care mirele te ia de acasă cu lăutari, dar am preferat să nu dansez în faţa casei (nu îmi place mie şi oricum lumea era strânsă ca la urs). Am stat puţin, după care am decis că este timpul să mergem să facem poze, aşa că la 17 am zis:gata, plecăm! 
A fost o dezorganizare, trebuia să plecăm cu alaiul, dar jumătate din alai a luat-o aiurea şi ne-am întâlnit la parcul Rozelor unde abia am găsit locuri de parcare. La 18:30 eram programaţi să intrăm, dar cei dinaintea noastră au stat mai mult şi s-a decalat totul cu jumătate de oră.  Cei care au venit după noi au venit să întrebe  de ce stau dupa noi, o aiureala totală. În biserică totul s-a derulat repede, sau poate doar  pentru mine timpul a zburat şi când am ieşit din biserică a început să plouă ( se zice că ploaia înseamnă bogăţie,vom vedea daca aşa e !)
    Restaurantul a fost  ales numai bine în centru, aprope de Catedrală şi am ajuns în maxim 5 minute. Invitaţii au ajuns un pic mai greu de la biserică la restaurant.. Meniul a fost cel tradiţional, nu am optat pentru nimic mai diferit. Muzica a fost ok, având în vedere că eu nu ascult muzică populară deloc. A pus dj-ul  destul de puţin, doar când am fost "răpită" a fost mai multă , dar eu nu am fost acolo să o aud. Am lipsit aproximativ o oră fiind răpită de colegii de airsoft ai soţului( pe atunci mare fan) , destul de puţin, cred că nu prea s-a simţit. După ce m-am întors a fost mâncare şi mult dans. Deabia la 7 dimineaţa a plecat lumea, când a trebuit să încheiem socotelile la restaurant şi am plecat acasă.
Dacă mă uit în urmă, până la urmă totul a ieşit destul de bine, bineînţeles că au existat mici incidente, dar cred că toata lumea a păţit câte ceva la un astfel de eveniment.