Beneficii si dezavantaje in stimularea copiilor prin carti de colorat
Cu
toții am folosit cărți de colorat în copilărie, cu diferite desene și
modele, stăteam și coloram, încercând să rămânem între linii, alegeam
diferite culori, diferite contraste, cream și ne jucam. Era și este
un mod de stimulare a creativității și de dezvoltare a anumitor
abilități. Cărțile de colorat sunt foarte populare, le
găsești și la PravaliaCuCarti.
Aceste forme de educare și divertisment există de la sfârșitul
secolului al XIX-lea, cărțile de colorat au fost implementate inițial
pentru a fi folosite cu vopsele și nu aveau un scop educativ. Abia de
la mijlocul secolului XX au ajuns să fie folosite pentru învățare,
divertisment și promovarea diverselor personaje animate.
Cărțile
de colorat pentru copii sunt o formă de divertisment cât și de învățare, există multe modele, nu doar cu personaje animate. Însă când e vorba de modul în care ar trebui folosite cărțile de colorat
există două părți, pro și contra.
Pro
Elementele
pro includ următoarele:
- îi țin pe copii ocupați, fie în casă, la medic sau în călătorii. Mulți dintre ei nu pot să rămână concentrați pe un singur lucru pentru mult timp, însă o carte de colorat le menține interesul ușor.
- învață să deseneze, având puțin ajutor, o structură deja existentă
- îi învață că trebuie să fie ascultători, că nu pot să facă doar ce vor ei, ei trebuie să coloreze între linii, doar între linii
- coloratul acestor cărți dezvoltă stimulează mai multe abilități, de coordonare, de percepere etc
- cărțile de colorat îi învață pe copii importantă atenției la detalii
Contra
Elementele
contra includ:
- mulți oameni văd cărțile de colorat ca moduri de sufocare a creativității. Majoritatea copiilor nu știu să deseneze, o asemenea abilitate se dezvoltă doar în timp, însă cărțile de colorat îi forțează să stea între linii, atât, să nu mai mâzgâlească, mâzgâlit ce poate duce la abilitatea de a crea prin desen.
- îi învață că adulții desenează mai bine ca ei, văzând contururile făcute perfect
- este o activitate considerată mecanică, se bucură de ea, dar nu trebuie să gândească în timp ce colorează
Însă nu am putea spune că folosirea cărților de colorat are efecte atât de
bine stabilite, doar bune și doar rele, ele depind mult și de ocazia și timpul pe care copilul îl petrece colorând, de restul
activităților creative pe care le desfășoară, precum și înclinațiile
pe care le are sau nu le are spre desen.
5 comentarii:
copiilor mei de micuti le-a placut sa coloreze si desi acum sunt scolari ,clasa a 3 a baiatul, respectiv a 6 a fetita,coloreaza cu mare drag,in limita timpului disponibil...ba chiar fata ii face fratelui ei desene superbe pe care el le coloreaza.
Eu am dat ieri comanda de niste carti educative pt copiii intre 0-3 ani, sa vad ce pot face cu bebe de 11 luni ca vad ca la cantecele reactioneaza foarte bine...poate daca incep sa ii citesc ii va placea, ca de colorat e inca mica :D
ce dragut si mie imi placea sa desenez dar de aproximativ 10 ani de cand am terminat liceul pauza totala :(
cred ca o s ii placa sa te asculte cum ii citesti :)
mie mi-e frica sa nu imi rupa cartile :D
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire