Povestea lui Ștefan

      

 

.

 

  De ceva vreme mă gândesc să vă povestesc ceva, este foarte personal de aceea a durat atât să mă decid dacă nu este un subiect mult prea delicat pentru a fi scris pe blog. Sper să fiți pregătite pentru că va fi o poveste lungă despre drumul parcurs până am devenit mămica lui Ștefan.

    Pentru unii decizia de a avea un copil în perioada următoare X, este ușoara, eu și tu ne dorim un copil .Pe ideea acesta am pornit în decembrie 2010 cu aproximativ jumătate de an înainte de nunta, am lăsat pastilele anticoncepționale și ne-am gândit în fiecare lună că aceasta este luna noastră. În mai la nuntă nimic, nu ne-am alarmat am zis mai încercăm și am tot încercat până undeva în vara anului 2014 când am ajuns la concluzia că ceva nu este în regulă. Înainte de acesta am mai fost la doctori toți spuneau că suntem bine să avem răbdare că se v-a întâmpla. După atâția ani se v-a întâmpla este doar o poveste cu final fericit îndepărtat despre care nu ai certitudinea că așa va fi. Analize peste analize să nu mai spun de câți bani au costat ele ,tot ce a rămas de la nuntă plus ce mai aveam strâns.

         Luminița de la capătul tunelului am văzut-o când o cunștință ne-a recomandat un doctor tot din Timișoara renumit pentru succesurile lui. Am citit multe forumuri înainte să ajungem la consultație la el, unele impresii bune unele mai puțin bune ca la orice doctor. Până la urmă cu mare speranță am mers la el. O privire peste analize și s-a decis decembrie 2014 prima insemninare intrauterină, medicamente premergătoare procedurii. Nici nu pot spune nerăbdarea mea în așteptarea testului de sarcină,soldat cu un mare test negativ. Dezamăgirea a fost la fel de mare ca expectanțele avute, cumva am hotărât totuși să mergem mai departe și am început din nou tratament cu recomandarea unei înseminări duble. Zis și făcut, rezultat negativ, la care am plâns mult și ne-am adunat din nou. La consult am mers cu inima strânsă am întrebat doctorul ce este de făcut la care el ne spune cu citat "ce vreți voi, fertilizare in vitro sau insemninare și va costa X bani" nu mai știu exact suma știu doar că nu aveam așa o sumă care implica doar procedura nu și medicamentația. Impresia lăsată de doctor a fost una negativă, atunci ne-am dat seama că este ca la noi, nu îi interesează să aibă succes cu sarcinile obținute doar să facă ei bani mulți . Nu ne-a pus nici un diagnostic și își freca mâinile în ideea că va face el bani mulți( nu voi da numele lui, deși în conversații cu conoscuții l-am menționat și nu îl recomand nimănui). Cineva mi-a spus în maternitate că a reușit cu el, aceeași procedură ca și mine și din prima și dacă reușeam nu aveam impresia asta, probabil că așa este .

       După toate acestea cineva ne-a recomandat un alt doctor, de data aceasta drumul merge spre Ungaria în capitală o clinică cu un doctor care vorbește bine engleza. Eram hotărâți în România să nu mai încercam, mai ales după toate întâlnirile cu atâția doctori. Am programat consultația pe mail în care am scris un scurt medical și am atașat analizele făcute până în acel moment.Când am ajuns la clinică, am constatat că e plin de cupluri diferite vârste și probabil diferite probleme, cu toate acestea programările erau făcute și se intra la ora la care trebuia (eram deja sătulă de mers la doctori și de stat cu orele în șir în fata cabinetelor). Doctorul un om pe la 40+ ani , mi s-a părut amabil din primele propoziții( pentru cei care se confruntă cu astfel de probleme este foarte important și acest aspect să îți dea confortul psihic necesar). A studiat atent toate analizele aduse și ne-a mai întrebat câteva lucruri după care a completat o fișă. Eu nerăbdătoare fiind i-am spus că vreau direct fertilizare in vitro și răspunsul lui m-a uimit: facem ce trebuie în funcție de analize și vă recomand inseminare neavând probleme. A trebuit să îi explic de ce aveam impresia că îmi "trebuie" să facă X chestie dar am decis să ne lăsăm pe mâna lui. Ne-a recomandat niște analize și ne-a explicat că multe din cele făcute în România nu erau nevoie, nervii încordați la maxim am mai înjurat odată doctorul din Timișoara care ne-a trimis să le facem aiurea.

      Era martie 2015 și următoarea inseminare programată în mai, protocol pregătit monitorizare și procedura efectuată. Prima dată în viața mea văd testul de sarcină pozitiv , fuga la analiza de sange sarcina nu avansa bine am repetat analiza și scăzuse. Am plâns până nu am mai avut lacrimi și am căzut într-o gaură neagră, psihic eram distrusă nu îmi venea să cred că se întâmplă asta. În ziua în care am aflat că sunt însărcinată am și aflat că nu este bine, în câteva ore de la extaz la agonie. Câteva luni am fost ca o stană, nu am suportat copii nu puteam să îi văd , să îi aud să mă joc cu ei de câte ori vedeam un copil indiferent de vârstă mă apuca plânsul.Am strâns din dinți după câteva luni și am decis să o luăm de la capăt, alte analize doctorul nostru nu era în oraș când era programată inseminarea așa că am mers în cadrul aceleași clinici la altul recomandat de el. Teste de sarcină negative la mijlocul lunii septembrie, mă așteptam cumva că se v-a întâmpla asta eram într-un fel împăcată. Am vorbit cu el și a decis că la următoarea menstră să încercăm din nou, același protocol 4 octombrie ziua mea de naștere în 5 octombrie drum la Budapesta. După procedeu din nou acasă cu emoții,aștept zilele necesare fac test și din nou pozitiv. Îi scriu doctorului care mă felicită și mă sfătuiește să repet un beta hcg fericire mare câteva zile până la analiza de sange, sarcina care se oprește din evoluție. Știu că sună urât dar parcă mă așteptam, cu toate acestea nu am fost "norocoasă" să am avort spontan ca prima dată ci medicamentos. Doctorul ne-a sfătuit să facem teste genetice și după venirea rezultatelor să vedem ce facem. Am fost la genetician, unul din Timișoara care ne-a luat înainte de teste să ne întrebe despre diverse chestii: rude,boli etc. Rezultatul analizelor a venit după aproximativ trei săptămâni , cariotipurile erau bune la amândoi doar mie mi-a găsit două mutații ale trobofiliei. Mi-a fost recomandat un hematolog, pe care l-am schimbat după prima vizită(dar asta e altă poveste) și a urmat ultima înseminare cu rezultat de sarcină negativ.  Recomandarea doctorului a fost Fertilizare In Vitro, o procedură costisitoare cu protocol mai complicat și monitorizări frecvente, ceea ce implică cheltuieli suplimentare și drumuri multe. Martie 2016, țin minte exact și data când am început tratament cu Clexane (pentru mutațiile mele) + stimulare.Mergeam din două în două zile la Budapesta, drumul mi se părea epuizant și mă gândeam pe drum de ce nu am mers la Szeged. Ziua 13 puncție, a doua zi a sunat să întrebe câte ovocite ,am rămas cu patru inițial au fost zece din care șase nu erau mature. Ne-am gândit că patru sunt puține dar mai avem ce congela, au rămas trei după care al treilea s-a dezvoltat defectos. Clar nu mai era ce congela pentru că au rămas două calitate a și b. Doctorul decide să le pună pe ambele și să așteptăm 12 zile până la test, eram impăcată cu ideea că nu reușim având în vedere că la primul Fiv șansele sunt de 20%-30%. Drumul spre casă a fost lung si m-am uitat pe geam, nu mă gândeam decât că dacă nu iese nici de data aceasta trebuie să o luăm de la capăt. Trec câteva zile și într-un weekend (era ziua 9 de la transfer) soțul mă bate la cap să fac test, eu că nu că sigur nu e și voi fi dezamăgită. Am cedat și l-am făcut, a doua liniuță pala așa că am dat fuga la analiza de sânge care s-a dovedit tot pozitiv. Nu îi scriu doctorului, e sâmbătă și mă gândesc să repet luni analiza . Repet analiza luni crește, scriu doctorului îi povestesc și de testul de sâmbătă, mă felicită. Cu toate acestea sunt neliniștită, dacă se întâmplă ca dățile trecute să nu îmi fac speranțe , mai trebuie așteptat. Mă programez la ecogravie la șase săptămâni , o inimioară bate tare aflu că și celălalt care era lângă se prinsese dar nu s-a mai dezvoltat. Mă întristează gândul că puteau fi doi dar m-am bucurat de supraviețuitorul meu. Doctorul recomandă să vin din nou la opt săptămâni  să vadă cum este și dacă celălalt embrion este absorbit de oganism. Multe gânduri îmi trec prin cap până în săptămâna opt printre care și unde sunt simptomele, de ce apar și dispar. Săptămâna opt de sarcină bebe este bine, punctulețul de pe ecran pâlpâia agitată și sunetul asurzitor m-a făcut să plâng. Am reușit deși drumul în față era lung și luna decembrie era departe.Lunile au trecut repede și nerăbdarea fiecărei vizite la doctor mă făcea să mă agit, mă bucuram de câte ori îmi era rău(grețuri nu am avut decât rar, în rest din săptămâna 7 până în săptămâna 16 am dat afară tot ce am mâncat) am slăbit 5 kg până în luna a cincea când am început să pun, În total pe lângă kilogramele acumulate din cauza tratamentelor (aveam 59 kilograme) am ajuns la 69 și în săptamâna în care am nascut am avut 83 de kilograme.În 7 decembrie 2016 s-a născut Ștefan, când l-am văzut prima dată am plâns nu mi-a venit să cred că am reușit ,el este bine.

Am scris povestea noastră pentru a vă încuraja, pe voi cuplurile care își doresc și nu reueșsc pe cale naturală. Nu vă lăsați chiar dacă este greu atât psihic cât și financiar, cineva mi-a spus odată că copilul  va veni când va vrea el nu caâd vrem noi.După atâtea evenimente prin care am trecut tind să cred că așa este.

Iar pentru cei care citiți postarea și nu aveți o astfel de problemă aș avea o rugăminte, când vedeți cupluri care nu au copii indiferent de vârstă nu îi întrebați: "voi pe când faceți copii că anii zboară?!" nu știți cât este de greu și nu îi întelegeți. Întrebarea aceasta este ca un bici în urechiile lor, pe mine mă enerva maxim întrebarea și de multe ori îmi venea să plâng și încercam să mă abțin.