Luați loc, vă rog!Manifest pentru normalitate

   În general nu suport căldura, evit pe cât se poate să ies când e cald afară iar la lucru merg cât se poate de dimineață ,cât aerul este încă respirabil .Pentru că lucrez în afara orașului mașina este indispensabilă mai ales că se ajunge greu și trebuie schimbate mai multe mijloace de transport, cu toate acestea îmi place să mă mai aventurez, dar în weekend când este mai puțină lume.

sursa imagine

      În septembrie mă gândesc să îmi iau câteva zile de concediu și să merg la cumpărături, dacă până în august am fost norocoasă și sarcina mea nu necesita pantaloni speciali a venit momentul schimbării.Mă gândesc cu groază că dacă merg cu mașina la ora 11 trebuie să traversez orașul , nu e rău dar ce fac că este vineri. Pai ia să merg eu cu tranvaiul, mă uit pe afiș pe unde o ia și îl schimb pe drum după două tranvaie mai am puțin și ajung. Merg în stația lui 4, plin de lume dar e cam ciudat, lumea ar trebui să fie la lucru. Nu contează e chiar capătul liniei, lumea așteaptă și tranvaiul 8, urc agale și mă pun jos. Cât am mers trei stații nu s-a dat nimeni jos și nici nu a urcat, mă minunez în continuare de câtă lume e în oraș la ora asta. Mă dau jos și merg două stații, simțeam că nu mai pot să respir, îmi iau o sticlă de apă și găsesc o bancă să mă așez. Mă gândesc cu groază că după ce merg cu tranvaiul 1,2 sau 5 ce vine primul trebuie să trec o pasarelă , mi-e cald de nu mai pot hainele parcă mă strângeau mai inconfortabil decât de obicei. Fiumiu se gândește să îmi dea câteva în vezică, se liniștește hai că merge! mă încurajez în gând. Vine tranvaiul și mă urc în el,  câteva persoane în picioare în rest stă lumea pe scaun , fac biletul și mă sprijin de balustradă. Aerul este greu, irespirabil simt cum nu mai pot respira cercetez cu privirea scaunele și cine stă pe ele..în gândul meu aveam un plan: să merg să rog pe cineva să mă lase să stau jos, că nu sunt "mare"(cum par la prima vedere). Privirea mea se oprește la niște liceeni, mă uit insistent dar parcă îmi este ciudat să le zic ceva. În spatele lor un domn pe la 40+ nu știu dacă a observat privirea mea insistentă sau pur și simplu i-a părut rău de mine, se ridică și vine la mine: "luați loc , vă rog". În momentul acela m-am simțit recunoscătoare,i-am mulțumit și m-am așezat eram "salvată" chiar dacă erau doar câteva stații.
Mă întreb și acum dacă m-aș fi dus la liceeni să le zic ceva m-ar fi lăsat să stau jos, aș vrea să fiu pozitivă și că ar fi făcut acest lucru.

Și acum mă mai aventurez cu tranvaiul fie singură sau cu bebe în cărucior,în general am observat că lumea preferă să ignore. 

  Dacă sunteți femei și v-ați confruntat cu această probleme știți cum este, iar dacă sunteți bărbați ați vrea ca soția însărcinată să poată să își tragă sufletul câteva stații. 
Nu uitați că ființa din burtica mămicilor are nevoi , dar și viitoarele mămici au nevoie de un minim de confort chiar dacă asta se întâmplă în mijloacele de transport. Să încercăm să nu fim indiferenți și să fim mai buni și să cedam locul până la urmă este o chestie de bun simț.

Acest articol este scris pentru campania lansată de Adina Arustei de la super-mami.ro și face parte din campania #LuatiLoc -o campanie de educare legată de importanța oferirii locului femeilor însărcinate în mijloacele de transport în comun.

Voi v-ați confruntat cu această problemă și ce părere aveți despre acest subiect?