Farmasi Skin Perfecting Balm BB Eye Cream
Deși am de ceva timp acest produs l-am folosit destul de rar, am ajuns să îl re-folosesc după ce am făcut ordine în dulap și am dat peste el. Țin minte că atunci când l-am achiziționat nu am citit bine pentru ce se folosește crezând că este corector iar după ce a ajuns comanda și am văzut că este pentru ochii mi-am pierdut instant interesul.
Îmi pare bine că l-am re-găsit acum, pentru că este perfect , am câteva nopți în care am probleme cu somnul iar asta se vede foarte tare la ochi. De obicei când nu dorm suficient sau sunt obosită mi se umflă ochii, în ultimul timp însă am observat că zona de sub ochi este mai închisă și are un aspect foarte neplăcut, iar folosirea fondului de ten nu este cea mai bună opțiune în această situație.
Produsul vine într-un amabalaj micuț, de plastic rezistent( l-am scăpat de câte ori pe jos) ,cu un aplicator ca și glosurile de buze. Datorită aplicatorului practic, este ușor de utilizat, aplicarea poate fi făcută cu ajutorul aplicatorului iar estomparea cu vârful degetelor.
El poate fi găsit în două naunțe:light to medium și medium to dark eu am ales prima variantă deoarece mi se potrivește cel mai bine.Acoperirea este mică spre medie, în funcție de cât produs aplicați ,mie îmi place să aplic un strat după care stau un minut și mai aplic unul.Produsul nu se strânge în linile fine din jurul ochiilor, ceea ce este un mare plus.
Este un produs care promite să ofere hidratare și luminozitate, având un FPS 15, ceea ce este destul de mic, deși pe mine nu mă deranjează acest aspect.
Deși este un produs pentru ochi , din necesitate l-am folosit și ca și corector pentru ten și a făcut o treabă bună.
Mă declar mulțumită de acest produs și cu siguranță îl voi reachiziționa atunci când îl termin.
Valabilitate:12 luni de la deschiderea ambalajului
Preț:22 ron în funcție de magazinul de la care cumpărați
Cantitate:2 ml
Etichete: review
14 comentarii:
omg, pare genul de produs numai bun pentru mine (inca ma intreb cat de mult trebuie sa ma odihnesc sa se duca toate semnele astea adunate in ultimii ani)
Recunosc ca nu am astfel de probleme, dar cu încă vreo luna de program haotic...sigur voi avea.
Foarte interesant, ma uit si eu sa vad daca il au la stand :D
ar cam trebui sa te si odihnesti putin , legat de produs mergi la standul Farmasi din mall sa vezi cum ti se pare
din pacate programul asta haotic produse o serie de neplaceri, e si greu s ate odihnesti si sa ia un program fix daca ai un copilas acasa
daca nu gasesti la stand este si online, dar pe principiul sa incerci inate sa vezi daca se potriveste culoarea mai bine la stand
Si eu am probleme cu somnul in ultimul timp(apar maselute noi)! Am si eu cateva produse care ma salveaza si de acest produs de la Farmasi nici nu auzisem. Promite multe si nici macar nu este scump!
Cred ca as avea si eu nevoie de un àstfel de produs, desi recunosc folosesc rar fond de ten,dar am niste cearcane care trebuie estompate.
asta cu somnul este o problema la mlta lume, noro cu produsele salvatoare
incerca si cu pliculete de ceai de musetel inute in frigider, efectul este foarte rapid ;)
eu am nevoie de un corector cu acoperire mai mare, am niste cearcane cat casa. si asta nu pentru ca n-as dormi, asa le am de cand ma stiu. am corectorul The One de la oriflame, dar parca as vrea ceva mai puternic
am vrut si eu sa imi cumpar corectorul de la Oriflame dar nu am ajuns la nimeni cu catalog, eventual mergi intr-un magazin unde au Farmasi si vezi daca iti este bun
L-am avut si eu, mi-a placut foarte mult!
desi mult timp am cam evitat brandul, am ajuns la concluzia ca are produse bune pacat ca nu e reclama mai mare ca unii nici nu au auzit de ei
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire