joi, 16 iunie 2016

Dr. Kasem Abu Bakr lansează campania “Copilul tău merită toată atenția”

Medicul plastician Kasem Abu Bakr lansează campania „Copilul tău merită toată atenția”, o campanie de conștientizare a riscurilor la care sunt supuși copiii atunci când sunt lăsați nesupravegheați. În cadrul campaniei, îl va opera gratuit pe Paul, un copil care a suferit arsuri grave în zona feței în urma unui accident casnic.
Am inițiat aceasta campanie din dorința de a le fi aproape copiilor care, din diferite motive, au suferit accidente grave, dar și de a educa părinții cu privire la grija față de copiii lor. Totul a pornit de la cazul lui Paul, copilul de 7 ani din Prahova, care a suferit arsuri grave în zona feței, după ce un reșou încins a căzut peste pătuțul unde dormea, explică dr. Kasem Abu Bakr, Șeful Departamentului de Chirurgie Estetică Kasem Aesthetic & Phlebology Clinic.

Paul a suferit arsuri grave pe față, după ce un reșou situat pe o etajeră de deasupra pătuțului lui i-a căzut pe față, când avea doar 11 luni.
Avea 11 luni când l-am lăsat singur singur în pătuț doar câteva minute, timp în care am mers să îi aduc lăpticul. Am pus reșoul sus pe o etajeră, tocmai ca să fiu sigură că nu ajunge copilul la el, însă nu am realizat că firul reșoului a rămas aproape de pătuț. Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat, cred că l-a tras cumva cu mâna și atunci i-a căzut pe față. Nu știu de ce ne-a dat Dumnezeu palma asta, declară Mariana Ion, mama copilului.
În cei 6 ani de la accident, Paul a suferit în total 14 intervenții
După acest incident copilul a fost internat timp de 2 luni în spital, iar după încă 3 saptămâni a suferit prima intervenție. Până în prezent a suferit în total 14 intervenții, ultima chiar în luna aprilie a acestui an.
Situația s-a ameliorat vizibil după cele 14 intervenții, însă mă tem foarte tare să nu îi facă rău atâtea anestezii. Totuși, copilul încă arată destul de rău. I s-a luat piele pentru operații și de pe mânuțe și de pe picioare și de la subțioară. Are și o nară mai sus care trebuie refăcută. În octombrie, ne-a promis domnul dr. Kasem că îl operează și sperăm ca totul să fie bine”, a adăugat mama copilului.
Cazul lui Paul este unul extrem de emoționant, tocmai pentru că se află la o vârstă atât de fragedă și merită să se bucure de o viață normală, la fel ca ceilalți copii de vârsta lui. Din păcate însă, cazul lui Paul nu este singurul de acest gen. Foarte mulți copii din România sunt, asemenea lui Paul, victime ale neglijenței parentale. Prin această campanie, mă adresez atât părinților prin activitați educative în scopul unei atenții mai mari asupra copilului cât și copiilor, prin îngrijirea acestora din punct de vedere medical și estetic”, a declarat dr. Kasem Abu Bakr, Șeful Departamentului de Chirurgie Estetică Kasem Aesthetic & Phlebology Clinic.
Potrivit Alianței Europene pentru Siguranța Copiilor, România, alături de Albania și Bulgaria, are cele mai mari rate de rănire neintenționată din Europa. Vârsta cea mai afectată de deces la domiciliu la copilul de 1-5 ani este cuprinsă între 15-24 de luni, cauzele cele mai frecvente fiind accidentele produse în mediul casnic. Obiceiurile de viaţă, deprinderile și modalităţile comportamentale influenţează frecvenţa accidentelor. Circa 57,3% din accidente se produc în condiţii casnice, în urma lipsei supravegherii de către adulţi a copiilor şi în condiţii insuficiente de igienă a locuinţei.
Despre dr. Kasem Abu Bakr
Kasem Abu Bakr este membru al Societății Regale de Medicina din Anglia, membru al Societății Române de Chirurgie Estetică și al Asociației Chirurgilor Plastici din România, membru al Colegiului American de Flebologie, acreditat de Universitatea din Chicago în domeniul chirurgiei plastice și certificat în lipoliza cu laser și proceduri endovenoase.
În anul 2013 a fost declarat cel mai bun chirurg estetician al anului și ambasadorul Institutului de Cercetare din România. În 2015 a fost ales într-o echipă internațională engleză-canadiană după o activitate educativă și de cercetare drept unul din cei mai buni 13 chirurgi din lume pentru inovație și inventivitate pentru lucrarea știintifică de laser în chirurgia estetică. 

4 comentarii:

La 23 iunie 2016 la 05:33 , Blogger Cristina a spus...

Dragut, chiar daca cred ca a facut-o pentru publicitate.
Ce frumoasa este Adelina

 
La 26 iunie 2016 la 23:29 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

probabil dar na, in asta traieste..promovare..si mie mi se pare foart frumoasa, de obicei nu prea ma mai uit la chestii mondene dar daca prind ca o arata pe ea si eventual un interviu opresc sa ma uit

 
La 29 iunie 2016 la 04:55 , Blogger coco a spus...

interesant subiect!

 
La 7 iulie 2016 la 03:07 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

;)

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire