joi, 20 august 2015

Campania Gerlinea de la BuzzStore

Cu câteva zile înainte să plec în concediu am primit coletul de la campania Gerlinea de la Buzztore, nefiind la prima experiență cu aceste produse mă așteptam să fie delicioase.
 Ce am primit în coletul lor:

  • 2 x  o cutie din noile batoane înlocuitoare de masă pentru controlul greutății Gerlinea, aroma Moka și Alune-Vanilie
  •  accesorii de plajă Gerlinea
  • materiale informative aferente CAMPANIEI


Pentru că nu mă pot abține atunci când am dulciuri lângă mine încă de când au ajuns am fost curioasă să încerc (degeaba mi-am propus eu să țin regim ca la carte) că am comis-o . 
Prima victimă a fost batonul cu aromă de Moka, prima impresie a fost că nu este dulce sau  mai bine spus nu așa dulce cum sunt obișnuită cu un baton normal.Ce m-am gândit eu după prima degustare ia să încerc și batonul cu  alune și aromă de vanilie deși nu sunt fan al produselor care au această aromă, pot spune că acest baton m-a surprins plăcut și chiar îmi place mai mult decât cel cu moka. Aroma este mult mai plăcută, textura la ambele batoane este la fel dar am decis ca preferatul meu să rămână cel de vanilie. Pentru că două batoane pot înlocui cu succes una din mesele zilnice am decis să încerc și câteva zile am mâncat câte două batoane în loc de masa obișnuită.Și da poate înlocui cu succes, cel puțin până seara când ajung acasă. Recunosc că mă tentează să țin vreo două săptămâni un astfel de "regim" doar trebuie să mai merg să îmi cumpăr câteva cutii.
Fiind ambalate individual pot să iei doar două, doar că din păcate pe căldura asta nu este foarte indicat ele fiind oricum mai moi.







Si am povestit mai departe...

Ce produse Gerlinea ați mai încercat și recomandați?

Etichete:

14 comentarii:

La 20 august 2015 la 23:04 , Blogger Unknown a spus...

Mmm, ce bune par!
Ma inscrisesem si eu in campanie, dar nu am fost selectata. :(
Erau numai bune pt dieta la acre vreau sa ma inham.

 
La 21 august 2015 la 02:06 , Blogger produsecosmetice.com a spus...

Nu le-am incercat dar suna foarte bine :) Pupici

 
La 21 august 2015 la 03:09 , Blogger Alinapink a spus...

Eu l-am cutat prin magazine dar nu le-am gasit :(

 
La 21 august 2015 la 03:41 , Blogger BeautyInsider a spus...

sunt curioasa sa le incerc si eu! eu ma mai delectez din cand in cand cu cate un baton de cioco cu cocos de la ei, si e super bun, imi potoleste pofta de dulce

 
La 21 august 2015 la 04:00 , Blogger Made by Irina R. a spus...

Eu nu am incercat niciun produs de la ei, dar cele din foto par atat de delicioase <3 yammy

 
La 22 august 2015 la 09:04 , Blogger Alina a spus...

as gusta batoanele cu vanilie si alune ;).

 
La 2 septembrie 2015 la 01:40 , Blogger Claudia's Choice a spus...

preferatul meu a fost tot cel cu vanilie si alune!

 
La 2 septembrie 2015 la 02:31 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

poate la urmatoarea campanie, oricum este a doua cu Gerlinea..si cred ca vor mai fi

 
La 2 septembrie 2015 la 02:32 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

merita incercate, mai ales si celelelate sortimente

 
La 2 septembrie 2015 la 02:32 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

eu le-am cautata in dm si nu am gasit..:(

 
La 2 septembrie 2015 la 02:32 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

eu manc doua ca nu rezist tentatiei

 
La 2 septembrie 2015 la 02:33 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

asa si sunt..cred ca as putea oricand si nu m-as plictisi de ele

 
La 2 septembrie 2015 la 02:33 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

si al meu..desi nu ma asteptam

 
La 2 septembrie 2015 la 02:34 , Blogger Gutu Bianca Lucia a spus...

sunt grozav de bune..dar am observat ca in magazine nu prea se gasesc

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire