Rougj+ Mascara black extra volume
A trecut ceva timp de când nu am mai povestit despre produsele brandului Rougj+ așa că astăzi am decis că este rândul rimelului. Când a ajuns la mine, am decis că nu îl deschid încă ,în principiu datorită faptului că mai aveam un rimel deschis doar că de la alt brand. În ultimul timp am devenit mult mai chibzuită în ceea ce privește produsele, nu deschid până nu termin produsul început înainte. Și tare mă bucur că am reușit să mă stăpânesc, pentru că înainte aveam o grămadă de produse desfăcute ceea ce însemna să și arunc constant pentru că ajungeam la termen și nu consumam nici măcar jumătate. Pierdere de bani din păcate, pe care am realizat-o cam târziu dar încerc să recuperez pierderile.
Am văzut prima dată acest produs în farmaciile selecționate și trebuie să recunosc că prețul mi s-a părut foarte atractiv. Cu toate acestea am tot amânat să îl achiziționez.
De mult timp am încetat să mai folosesc acest tip de perie , preferând periile acelea de silicon tocmai în ideea că prefer genele negre dar să nu pară prea încărcate, sau pur și simplu excesul odată ce pică de pe gene arată oribil. Cu toate acestea periuța mi-a făcut o surpriză plăcută, distribuie culoarea fără a încărca și deși nu este un produs rezistent la apă, nu am avut nici o problemă în a-l purta în zilele toride de vară.
Se îndepărtează ușor cu o dischetă demachiantă și un demachiant bifazic pentru ochii.Pe lângă privirea conturată, produsul este îmbogățit cu pantenol care ajută la îngrijirea și îmbunătățirea aspectului genelor.
Rimelul este testat dermatologic, nu irită și nu conține parabeni.
Cantitate:10,50 ml
Valabilitate:6 luni de la deschiderea ambalajului
Prețul de vanzare recomandat in farmaciile partenere: 17.99 ron
Mai multe detalii despre produsele lor puteti gasi pe sit :rougj.ro, Facebook si InstagramEtichete: review
17 comentarii:
Nici eu nu am mai folosit in ultimul timp rimel cu periuta clasica, le-am preferat pe cele din silicon, insa mi se pare interesant faptul ca acesta nu contine parabeni!
<3
Si mie imi place muuuult asta. :D Cred ca e preferatul meu din ultima vreme
Imi place acest rimel si ma atrage faptul ca nu are parabeni si pretul este accesibil
Buna, poti testa rimelul in farmaciile din Romania. Acceseaza link-ul urmator pentru a gasi cea mai apropiata farmacie de tine, www.rougj.ro :)
Are un pret accesibil si de obicei ma impac cu periiile de acest gen.
Mie acest tip de periuta clasica imi place, cele de silicon nu ma atrag deloc.
Un pret foarte bun parca te indeamna sa-l cumperi.
pretul e foarte bun! si cred ca merita achizitionat. eu incerc orice rimel prind, pun mare accent pe volum
rimelul acesta mi-a schimbat cumva perspectiva, deci clar se poate si cu perie clasica sa nu ai privire de "paianjen" :)
si eu numa pe acesta il folosesc, desi la inceput imi placea parca benefit mai mult acum l-am dat deoparte
chiar merita incercat
la mine era chiar invers, dar cred ca depinde si de ce rimeluri ai incercat, experinte..etc
asa este, si este si usor de gasit
eu mai mut pun pe accent pe intensificarea culorii genelor, mai ales ca nu imi plac genele false
Si mie imi place un efect discret la gene, si cred ca acest produs mi s-ar potrivi.
In care farmacie il pot gasi, va rog? Multumesc
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire