luni, 13 ianuarie 2014

InstaLife # 2

Bună dimineaţa! Din nou luni, deci este timpul postării Instalife, săptămâna trecută am cam tras chiulul la făcut poze, recunosc că încă nu m-am obişnuit cu lucrul la servici, să nu mai zic de trezitul de dimineaţă, şi faptul că ajung înapoi acasă când afară este deja întuneric. Pe lângă toate astea am şi ceva probleme mecanice cu maşina deci chiar nu a fost cea mai bună săptămână, dar sper că săptămâna care tocmai a început să fie mai bună.
Manichiura de săptămâna aceasta este cu lacul mat de la Gabrini: Matte Nails nuanţa 390, este superbă chiar dacă în poza din mijloc nu se vede atât de bine, sunt ultimele mele achiziţii în materie de unghii, am găsit într-un magazin oje Goden Rose aşa că nu am reuşit să mă abţin deşi  săptămâna aceasta am pus o comandă la Cosmania, pe aceasta am uitat să o pun în coş. Am cumpărat şi un tratament pentru păr pentru că masca mea de la Organic Shop este gata şi până îmi comand alta mai este. În materie de îngrijire a tenului am achiziţionat acest gel după ce am văzut pe unul dintre blogurile pe care le urmăresc, că una din fete povestea că este foarte bun împotriva acneei, promit cât de curând să vă povestesc despre el.
Deşi sunt la dietă, nu am putut să mă abţin să nu ocolesc un pic regimul si să gust  o pătrăţică. Este foarte bună, deloc dulce, şi dacă tot am intrat în febra slăbitului şi a mâncatului sănătos am cumpărat această revistă. Din păcate nu m-am uitat la dată decât acasă, şi e vechiuţă rău dar asta este, o voi citi şi aşa. Dacă găsesc ceva interesant promit că vă zic şi vouă!
Şi cam atât de  săptămâna trecută, sper că v-a plăcut scurta mea postare.
O săptămână cât mai frumoasă vă doresc.

Etichete: