duminică, 26 aprilie 2015

Idei de outfit pentru sezonul estival

Afară este frumos, soare și gândul îmi fuge automat la sezonul estival. Nu mă încântă căldura dar ador hainele ușoare și comoditatea așa că astăzi m-am gândit să vă dau niște idei pentru înoirea garderobei.
Primul outfit la care m-am gândit ar fi pentru job, unde eu îmi petrec majoritatea timpului  .


Pentru că nu mă pot abține să nu aleg ceva cu flori, consider că această rochie este potrivită și la job în condițiile în care este unul destul de flexibil din punct de vedere vestimentar. Întotdeauna  am o poșetă încăpătoare , pentru ocaziile în care am ceva de cărat (și întotdeuna am). Aș purta la ținută o pereche de sandale fără tot pentru zilele în care trebuie să stau mult în picioare , să fie comode și să nu mă doară picioarele. Puteți vedea rochia aici iar poșeta aici.


  O altă rochie care m-a atras datorită modelului simplu este cea albă,care mi  se pare destul de office cu accesorile potrivite se poate purta în orice moment al zilei.În mod normal nu port alb, dar genul acesta chiar îmi place și cred că m-ar avantaja mai ales că sunt lată în șolduri iar aceasta ar ascunde acest lucru.Puteți găsi rochia aici, chiar are un preț bun.



O seară romantică nu poate fi perfectă decât dacă și lookul este perfect. O rochie cu un croi simplu și o culoare frumoasă accesorizată cu o pereche de cercei simpli, și în picioare o pereche de sandale negre . Vara, rochiile mi se par cea mai bună scăpare pentru alegerea unei ținute fără să stai să te gândești ce să porți.Dacă vă place rochia o puteți găsi aici.




Pentru timpul liber când îmi place să îmi petrec timpul plimbându-mă prin magazine sau la terasă cu prietenele prefer acest gen de outfit, foarte comod și viu colorată. Rochia o puteți vedea aici.
 Dacă căutați inspirație sau pur și simplu să vă înoiți garderoba puteți vizita siteul aici.Pe site pe lângă haine puteți găsi și accesori la prețuri acceptabile, și au tot timpul reduceri.