Am încercat gama Garnier Ultra Doux Marvellous Oils
Am încercat o parte din gamă , în afară de uleiul de păr care trebuie să recunosc mie mi-a trezit o oarecare curiozitate dar nu am găsit să îl cumpăr din nici un magazin fizic așa că m-am lăsat păgubașă pentru moment.
Când a apărut gama m-a nimerit la fix, chiar eram pe terminate cu celelalte produse pentru păr de la ei și am zis să încerc noutățile.
Am mers prima dată în Dm, unde nu am găsit decât șamponul (de obicei cei din Dm au noutățile la prețuri foarte bune, dar de data asta nu au nimerit-o) dezamăgită am mers în Auchan unde am găsit trei din cele patru produse ale gamei.
De la ce se trage denumirea produselor Marvellous oils, cred că v-ați prins..nu are un singur ulei benefic ci o combinație :uleiul de argan care ajută la hrănirea părului, îl potejează și îl lasă suplu și mătăsos și ulei de camelie care conferă strălucire părului.
Mirosul este fructat, dulce, proaspăt nici nu aș putea să îl descriu exact..un adevărat deliciu, care din păcate dispare după câteva ore, dar asta se întâmplă cam la toate produsele de păr pe care le-am încercat.
Șamponul are o consistență lichidă și prima impresie a fost cel puțin la mine :"cu siguranță în două săptămâni îl termin" dar spre suprinderea mea chiar este spornic , o cantitate mică de produs este suficientă deoarece face multă spumă.
Șamponul și balsamul folosite împreună lasă părul hrănit și cu un luciu superb iar masca completează cu brio gama.Ca la toate produsele reușesc să termin balsamul înainte să ajung să termin șamponul asta datorită lungimii părului, folosesc balsamul și masca de la jumătatea părului...niciodată la rădăcină deoarece am rădăcini cu tendință de îngrășare rapidă.
Balsamul are o consistență suficient de lichidă cât să nu alunece din păr, lasă părul ușor de pieptănat și cu un luciu de păr sănătos.
Pentru un plus de hidratare folosesc o dată pe săptămână masca are o textură mai densă decât balsamul și îmi place să o las să acționeze mai mult pe păr, până ajung să termin de făcut dușul.
A meritat achiziția?.... sinceră să fiu da, chiar mă împac bine cu această gamă și prețurile sunt accesibile,șamponul și balsamul costă între 8 și 9 ron depinde de unde a fost achiziționat iar masca undeva la 15 lei.Am văzut această gamă în toate magazinele mari în care am fost, deci este foarte ușor de găsit și achiziționat.Acum mai rămâne de încercat doar uleiul de care sunt foarte curioasă , mai ales că vine vara și hidratarea este cuvântul de bază.
Etichete: garnier