Când operăm tiroida și care sunt riscurile acestei intervenții
Stresul
zilnic, alimentația deficitară, lipsa iodului și predispozițiile
din familie favorizează apariția dereglărilor la nivel tiroidian,
probleme ce pot apărea la naștere, adolescență, menopauză și
după vârsta de 60 de ani. În cele mai multe dintre cazuri, acestea
se tratează pe cale medicamentoasă. În alte situații însă,
operația de îndepărtare a tiroidei este soluția terapeutică
salvatoare.
Situată
la baza gâtului, sub “mărul lui Adam”, tiroida este una dintre
cele mai mari și mai importante glande ale organismului, având un
rol esențial în reglarea metabolismului prin hormonii secretați.
Pe lângă acest aspect, hormonii T3 și T4, produși din iodul
conținut de alimente, au rol și în reglarea temperaturii corpului,
în accelerarea sau diminuarea arderilor, în reglarea colesterolului
și ritmului cardiac, în dezvoltarea țesutului osos și nervos,
influențând, de asemenea, și tranzitul intestinal, hormonii
sexuali, părul, pielea și unghiile.
Etichete: informatii utile