luni, 18 mai 2015

Review Thursday Plantation Tea Trea Skin Care Soap

   Despre Thursday Plantaion v-am povestit într-o postare mai demult, când am încercat primul meu produs de la ei și anume o spumă de curățare a tenului pe baza de arbore de ceai, aceea postare o puteți găsi aici. Pentru că am rămas plăcut impresionată de acel produs, am fost încântată să încerc încă unul..le iau încet pe rând până ajung toate să le testez. 


Așa că astăzi vreau să vă povestesc  de săpunul natural 100% cu ulei pur  de arbore de ceai, care m-a încântat încă de când am deschis ambalajul, mirosul său puternic.

Beneficii:
-este un săpun antibacterian  ,antiseptic, antiinflamator, revitalizant, antioxidant, antifungic și tonifiant
-combate diverse afecțiuni ale pielii:acneei vulgară, acneea rozacee, psoriazisul, dermatita seboreică, dermatita atopică, previne punctele negre
-ajută la calmarea pielii după epilare
-are efect cicatrizant și calmant

Preț:19,96 ron și poate fi achiziționat de pe siteul Thursday Plantation

Cantitate:100 g

Valabilitate:3 luni de la deschiderea ambalajului 
Produsul nu conține:  parabeni sintetici, polisorbati, petrochimice, uleiuri minerale, propilen glicol, SLS, SLES, parfumuri sintetice, coloranți sintetici, conservanți sintetici, ingrediente cu derivate animale
Ingrediente:Tea tree (melaleuca alternifolia) oil 2% skin care purpose, sodium palmate, palm kernelate, purified water, glycerin, palm acid, sodium chloride, lanolin, titanium dioxide, tetrasodium EDTA, tetrasodium etidronate

  Eu mi-am propus să îl folosesc doar pe corp deși poate fi folosit și pentru față, în funcție de cum dorește fiecare. Încă de când am desfăcut cutia am simțit mirosul puternic de arbore de ceai, având în vedere că am mai folosit un produs de la ei ..mă așteptam ca și săpunul să aibă acel miros, mie mi se pare foarte revigorant și fresh.
În contact cu apa face multă spumă , ca un gel de duș dacă mă gândesc mai bine..cu o diferență acel miros revigorant de arbore de ceai chiar rămâne pe piele.Am avut multe produse pentru curățarea corpului dar cred că acesta este printre puținele în urma căruia mirosul persistă.
Pe mine m-a nimerit la fix acest săpun deoarece odată cu venirea căldurii(nu prea suport căldura) am mici probleme cu acneea în deosebi în zona umerilor, dacă mă ating de ceva sau hainele îmi sunt incomode combinate cu transpirația abundentă.Primul efect pe care l-am observat încă de la început a fost cel de calmare a pielii după epilat pielea îmi rămâne în mod normal roșie până a doua zi și mă ustură, dar după folosirea acestui produs roșeața dispare după aproximativ jumătate de oră de la folosirea lui.