New obsession: Golden Rose
Hey girls!
În ultimul timp m-a luat mania cumpărării lacurilor de unghii, pe lista de anul trecut am trecut o comandă de la Golden Rose care s-a materializat acum doăa săptămâni.
Ea a ajuns săptămâna trecută şi ,deşi dintr-o mică greşeală s-a pierdut pe drum unul din produse , care ulterior a fost trimis fără nici un cost suplimentar.
Mini colecţia conţine şapte lacuri, de la stânga spre dreapta:
-matte ( OGMN08)-un violet foarte frumos, este al doilea meu lac de acest gen ( primul pe care îl am este de la Gabrini) şi mi se pare superb, cred că l-am văzut înainte la Gia , dragoste la prima vedere
-impression( OGIN 07)- este o culoare pe care am achiziţionat-o dint-un magazin din Studenti, din păcate au ceva lacuri ,dar nu o paleta la fel de largă ca şi Cosmania
-care+strong ( OGCS161+162)-am ales două nuanţe pentru a le combina la manichiurile simple
-rich color ( OGRC 42)- este un violet pal cu particule mici argintii, are o pensulă lată şi cu o singură aplicare se obţine o culoare uniformă
-nail art ( OGNA 106)-îmi doresc să mă apuc de pictat pe unghii, şi chiar a fost greu să mă decid dacă să iau negru sau ceva colorat, am zis că o iau cu încetul să văd ce va ieşi
La următoarea comandă îmi doresc din gama :Holiday, Paris, Carnival, Magnetic si Jolly..până la urmă toate, la partea de makeup înca nu mă atrage prea tare, poate şi pentru că am prea multe...glumesc normal, niciodată nu e suficient! :)
Etichete: golden rose, lac de unghii