miercuri, 27 august 2014

Joviale un fond de ten dedicat tenului sensibil....

   Nu am avut un ten sensibil până de curând, şi dacă l-am avut nu am observat.
Cred că unele dintre voi se regăsesc în propoziţia de mai sus, acum zâmbesc când mă gândesc că am avut o idee greşită per ansambu asupra condiţiei în care se află tenul meu. Am tenul mixt cu tendinţă de îngrăşare de aceea mi-am "agasat" tenul ani de zile fără a mă gândi că acest lucru îl va senibiliza. Poate nu aş fi observat nici în ceasul al doisprezecelea dacă nu ajungeam să folosesc exfoliant de tip BHA  ceea ce a fost un mare semnal de alarmă pentru mine şi am început să dau mai multă importanţă produselor pe care le testez, caut neapărat în descriere să scrie că este dedicat tenului sensibil.
 Fonduri de ten am încercat multe, unele m-au mulţumit altele nu, tenul meu a reacţionat la fiecare în mod diferit .



Ce caut la fondul meu de ten?
În primul rând protecţie împotriva radiaţiilor solare, de anul acesta am devenit mai conştiincioasă în alegerea produselor care să conţină şi protecţie solară...În al doilea rând caut ceva ce să confere tenului meu un aspect natural fără a-l încărca.
Ce îşi propune să facă fondul de ten Joviale pentru tenul nostru?
O acoperire impecabilă şi un efect satinat, sună bine cel puţin pentru mine cu tenul problematic. Are o textură  fluidă, care se întinde uşor conferind tenului pe lângă aspectul natural  hidratare şi protecţie împotriva radicalilor liberi.



Fondul de ten este disponibil în trei  nuanţe:01, 02,03
Eu am ales nuanţa 01, mai ales că am o nuanţă a tenului foarte deschis şi deşi în recipient pare mai închis, odată aplicat pe ten şi uniformizat arată foarte bine.  M-am îndragostit de textură încă de la prima aplicare. În general folosesc fond de ten doar la ocazii speciale, dar atunci prefer unul care să mi se potrivească ca o a doua piele, fără a încărca şi fără ca textura fondului de ten să fie vizibilă de cei din jur.


Nu conţine: parfum, parabeni, fenoxientanol
Fondul de ten este disponibil atât in farmacii cât şi pe siteul Ivatherm , la preţul de 71,30 ron având o cantitate de 30 de ml cu valabilitate de 12 luni de la deschidere.


                Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram


Etichete: , , , , , ,