miercuri, 27 august 2014

Joviale un fond de ten dedicat tenului sensibil....

   Nu am avut un ten sensibil până de curând, şi dacă l-am avut nu am observat.
Cred că unele dintre voi se regăsesc în propoziţia de mai sus, acum zâmbesc când mă gândesc că am avut o idee greşită per ansambu asupra condiţiei în care se află tenul meu. Am tenul mixt cu tendinţă de îngrăşare de aceea mi-am "agasat" tenul ani de zile fără a mă gândi că acest lucru îl va senibiliza. Poate nu aş fi observat nici în ceasul al doisprezecelea dacă nu ajungeam să folosesc exfoliant de tip BHA  ceea ce a fost un mare semnal de alarmă pentru mine şi am început să dau mai multă importanţă produselor pe care le testez, caut neapărat în descriere să scrie că este dedicat tenului sensibil.
 Fonduri de ten am încercat multe, unele m-au mulţumit altele nu, tenul meu a reacţionat la fiecare în mod diferit .



Ce caut la fondul meu de ten?
În primul rând protecţie împotriva radiaţiilor solare, de anul acesta am devenit mai conştiincioasă în alegerea produselor care să conţină şi protecţie solară...În al doilea rând caut ceva ce să confere tenului meu un aspect natural fără a-l încărca.
Ce îşi propune să facă fondul de ten Joviale pentru tenul nostru?
O acoperire impecabilă şi un efect satinat, sună bine cel puţin pentru mine cu tenul problematic. Are o textură  fluidă, care se întinde uşor conferind tenului pe lângă aspectul natural  hidratare şi protecţie împotriva radicalilor liberi.



Fondul de ten este disponibil în trei  nuanţe:01, 02,03
Eu am ales nuanţa 01, mai ales că am o nuanţă a tenului foarte deschis şi deşi în recipient pare mai închis, odată aplicat pe ten şi uniformizat arată foarte bine.  M-am îndragostit de textură încă de la prima aplicare. În general folosesc fond de ten doar la ocazii speciale, dar atunci prefer unul care să mi se potrivească ca o a doua piele, fără a încărca şi fără ca textura fondului de ten să fie vizibilă de cei din jur.


Nu conţine: parfum, parabeni, fenoxientanol
Fondul de ten este disponibil atât in farmacii cât şi pe siteul Ivatherm , la preţul de 71,30 ron având o cantitate de 30 de ml cu valabilitate de 12 luni de la deschidere.


                Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram


Etichete: , , , , , ,

joi, 21 august 2014

Tentaţia MAKE UP FOR EVER...

   Să intri în Sephora şi să ieşi cu mâna goală?! Nu se poate, cel puţin eu nu prea rezist, este plăcerea mea vinovată . După cum aţi cam văzut pe pagina lor de pe Facebook de ceva timp au reduceri mari, eu tot am evitat să merg în ideea că sigur tot ce a fost fain s-a dat şi nu mai găsesc nimic să îmi placă, dar uite că m-am înşelat. Am intrat şi m-am fâţâit pe la rafturi, dar când dau să ies mă gândesc să mă uit şi pe raftul cel mai de jos, din lateral se vede o cutie puţin deschisă mă uit scrie pe ea Make Up For Ever, mă gândesc desfăcută sigur a luat cineva din ea şi e incompletă, mă uit în spatele ei încă două cutii intacte , neşifonate. Mă uit curioasă ce o fi,ş i m-a vrăjit pe loc ...produsul pe care imi doream de ceva timp să îl încerc era acolo: pudra HD. 
Şi da am achiziţionat setul datorită acestei pudre, dar între timp a ajuns să mă fascineze  conţinutul ei .





Ce conţine cutia:



Bază de machiaj, are o consistenţă care intra repede în piele lăsând-o catifelată, culoarea este neutră şi se potriveşte oricărei nuanţe.
Fondul de ten Invisible Cover, deşi în sticluţă mi s-a părut închis la culoare odată întins pe piele s-a potrivit perfect. Acoperirea pare medie, de aceea a trebuit aplicat în doua straturi pentru a acoperi anumite zone cu imperfecţiuni.Nu încarcă tenul, şi nu dă acestuia un aspect încărcat. Mi se pare bun, dar nu m-a fascinat să pot spune că mi-l doresc.

Pudra HD, m-a cucerit şi cu siguranţă o voi achiziţiona în varianta full-size. Este o pudră care se potriveşte tuturor nuanţelor şi tipurilor de ten, matifiază şi fixează fondul de ten .



Creionul de ochi , este negru şi după ce este întins pe pleoapă şi se usucă  abia se demachiază.Folosesc rar creioane de ochi, aşa că acesta, deşi mic o să îl am timp îndelungat.



Rimelul, m-a fascinat de la prima utilizare datorită formei pe care o are periuţa, nu am mai văzut până acum o formă de acest gen...dar face foarte facilă aplicarea rimelului. 



Pe lângă avantajul periei nu mi s-a părut prea grozav rimelul, mai ales că nu este rezistent la apă, ceea ce este un minus mare mai ales vara.

                Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram





Etichete: , , , , , , , , , ,

luni, 7 octombrie 2013

Doua pensule de la E.L.F care nu merita banii!

Astazi am decis sa va povestesc despre niste pensule pe care le-am aruncat in sertar dupa ce-a de-a doua utilizare.Dar sa incep cu inceputul...
In urma cu cateva luni m-am decis sa imi achizitionez cateva pensule de la E.L.F. Merg la magazin,e adevarat ca nu mai avea multe pe stoc ma gandesc sa imi iau ceva ce nu am: pensula pentru fondul de ten si pensula pentru concealer.
Descriere pensula pentru aplicarea corectorului:
"Obtineti o acoperire de mare precizie cu aceasta pensula corectoare, creata special penru acoperirea imperfectiunilor. Toate pensulele e.l.f. Professional au fost create si testate de catre make-up artistul profesionist Scott Vincent Borba. Fiecare pensula are un design ergonomic pentru a se potrivi perfect in mana voastra si a facilita obtinerea unui machiaj perfect." sursa


Parerea mea:

Singura opinie pe care mi-a facuto este ca are perii foarte tari si parerea me este ca poate daca ar fi mai lungi ar fi buna la ceva dar asa, doar se imbacseste cu corector si cam atat
.
Descriere pensula pentru aplicarea fondului de ten:
"Obtineti un machiaj ultra-fin, fara pori cand aplicati fondul de ten. Pentru rezultate excelente utilizati pensula cu miscari de sus in jos. Toate pensulele e.l.f. Professional au fost create si testate de catre make-up artistul profesionist Scott Vincent Borba. Fiecare pensula are un design ergonomic pentru a se potrivi perfect in mana voastra si a facilita obtinerea unui machiaj perfect.sursa

Parerea mea:
Lasa urme pe fata, prima utilizare ma gandesc ca am pus prea mult fond de ten...dar a doua oara m-am convins ca pensula e problema nu eu. M-am gandit  ca o pot folosi pentru aplicarea mastilor.
E adevarat ca impreuna au costat 18ron, dar nu merita nici atat....

Etichete: , , , ,

marți, 23 iulie 2013

L’Oréal Mat'magique

Hello fetelor! astazi  va povestesc  un pic despre fondul de ten de la L’Oréal.Eu am primit un pliculet dupa ce am achizitionat ceva din Douglas si am apucat sa il incerc  si o scurta descriere.

Ce promite:
-un ten mat 12 h

Textura:
-de spuma aerata,lejera care nu incarca

Acoperire:
-medie
Culoare incercata:03 light sand


Parerea mea:
-primul lucru pe care l-am observat a fost consistenta ciudata pe care il are, este cremos si in contact cu pielea devine "pudra"
-03 sand este prea inchis pentru mine
-la partea cu rezistenta de , tenul mi-a ramas mat...singurul lucru care nu mi-a placut a fost ca dupa cam 8 ore de la aplicare s-a stans in cute,mai ales sub ochi
-nu l-as achizitiona pentru ca nu mi se pare ca mi se potriveste, nici macar in alta nuanta

Voi l-ai incercat? Ce parere aveti despre el?



Etichete: , , ,

luni, 22 iulie 2013

Guerlain Parure De Lumière

Dupa cum v-am intrebat zilele trecute despre ce preferati sa cititi prima data dintre cele doua fonduri de ten :L’Oréal Mat'magique si Guerlain Parure De Lumière.Si castigatorul detasat a fost Guelain. Lam avut in Lulubox iunie si l-am tinut pentru o ocazie speciala, care a aparut sambata seara cand am iesit in oras.


Scurta descriere:
-este un fond de ten cu difuzie a luminii, cu hidratare continuu pielea si corecteaza imperfectiunile
-IP/SPF 25-PA+++(pentru a va lamuri ce inseamna apasati aici)
-pielea pare mai moale, mai uniforma
-acoperire medie


Cum recomanda ei folosirea fondului de ten:


Prima impresie:
- primul lucru pe care l-am constata cand am desfacut pliculetul este mirosul placut
-culoarea mostrei a fost 03 beige naturel, norocul meu ca sunt putin bronzata altfel clerd ca nu se prea potrivea


-l-am folosit impreuna cu baza de machiaj Guerlain L"Or si mi s-a parut ca se potrivesc ca o manusa
-la final tenul ramane hidratat si acoperirea este medie, nu prea acopera imperfectiunile asa cu mi-as fi dorit

Voi l-ati incercat?Ce parere aveti?

Etichete: , , ,

marți, 11 iunie 2013

Am incercat si......Vichy Aera Teint Pure Fluid

Buna dimineata, in sfarsit apuc si eu sa va povestesc de fondul de ten care m-a surprins intr-un mod placut.
L-am folosit sambata cand am mers la botez.Este vorba de Vichy Aera Teint Pure Fluid

Beneficii:
-uniformizeaza textura pielii , pentru o pele vizibil mai luminoasa
-se pontriveste tuturor tipurilor de ten
-acoperire medie-imperfectiuni usoare pana la moderate
Rezultate:
-culoare naturala si luminoasa 12 h
-lasa pielea sa respire
Nu contine :
-parabeni
Este:
-non-cometogenic
-testatat dermatologic
-hipoalergenic
-SPF 20


Pasul 1
Pasul 2


Ingrediente
Parerea me:
-cand l-am aplicat mi s-a parut textura un pic prea lichida , dar cand am aplicat a intrat foarte bine in piele, am aplicat in doua straturi pentru o acoperire mai mare
-mi s-a parut putin mai inchis decat tenul meu, dar cand a intrat in piele mi s-a parut foarte natural, mai ales ca fiind prea alba de obicei am probleme , dar fluidul s-a adaptata perfect
-am stat cu el cam 10 ore, cat am stat la botez...l-am fixat cu pudra si singura zona in care am sesizat tendinta de ingrasare a fost zona nasului dar foarte putin

Note:

Nuanta             9.5

Acoperire         10

Durabilitate       9




Etichete: , , , , ,

luni, 29 aprilie 2013

Experienta Dermablend Vichy 25 nude

In weekend am iesit in oras si, deoarece nu mai am fond de ten, dar cumpar revista Cosmopolitan in fiecare luna am o gramada de mostre. Dupa ce am studiat am ales Dermablend 25 NUDE. Doar culoarea acesta a fost la mostre, asa ca am folosit-o.
Cate ceva despre produs:
-acoperire ridicata- corecteaza defectele tenului:cicatrici, cearcane profunde, pete pigmentate,roseata, acnee
-rezistenta maxima datorita selectiei de pigmenti cu aminoacizi, pentru a face provocarilor din fiecare zi
-ten mat fara efect de pudra  sau masca
-rezistenta 16 ore
-fara parabeni , parfum
-hipoalergenic
-non-comeogenic
diferenta de culoare...

Parerea mea:
-efect de masca cel putin la mine
-se usuca foarte repede si daca nu il intind imediat  arata oribil
-pentru mine culoarea este prea inchisa
-acoperire mare
Stau acuma si ma gandesc sa fie de vina doar culoarea si sa mi-l cumpar in marime normala in culoarea cea mai deschisa, care este 15 sau sa nu il cumpar...Voi ce parere aveti?..merita sau nu?

Etichete: , , , ,