luni, 23 martie 2015

Ședința gratuită de make-up cu Vichy și Anda Zelenca Makeup&Beauty

Am promis zilele trecute că vă povestesc de cum mi s-a părut ședința de makeup, așa că azi revin cu impresii și normal pozele aferente cu înainte și după. 
De ce am vrut neapărat să merg? Păi pentru că am încercat câteva produse de la Vichy care mi-au plăcut și nu puteam rata ocazia să mă conving că am nevoie de un fond de ten de la ei. Am încercat acum câțiva ani(cred că atunci când a apărut) Dermablend, l-am încercat în sensul că am găsit într-o revistă o mostă cu acest fond de ten singura problemă a fost că era prea închis pentru tenul meu,și cum nu m-am putut decide asupra nuanței preferate am renunțat la idea de a-l achiziționa.
Pe lângă standul încântător care a fost lângă mine și am avut ocazia să studiez nuanțe, produsele și normal să o bombardez pe Anda cu întrebări (nu m-am putut abține să nu o fac). 
M-am convins că trebuie să îmi cumpăr acest fond de ten. De fapt aș avea nevoie de două nuanțe pentru ca tenul meu să arate impecabil este vorba de nuanțele  15 opal  și 25 nude.


Poza înainte și după, sper că nu sperii lumea cu fața mea nemachiată se vede foarte bine diferența zic eu.
Mulțumesc Anda pentru machiajul superb, chiar mi-a plăcut foarte mult și cu părere de rău a trebuit să mă demachiez după ce l-am mai studiat în oglindă încă jumătate de oră.



Cei de la Vichy au fost foarte drăguți și la plecare am primit și o mică atenție.
 

Etichete: ,

miercuri, 6 noiembrie 2013

VICHY NORMADERM Nettoyant Tri-Activ Clenser

Astăzi continui seria produselor de la Vichy și vă povestesc de un alt produs.
 Este un produs trei în unu:

1.Cremă de curățare: elimină sebumul și impuritatiile

2.Exfoliant : deblochează porii
3.Mască : matifiaza  și uniformizează tenul
Are o culoare verde deschis și un miros foarte plăcut. Consistența cremoasă și ușor de întins, se văd chiar și niște particule mărunte, cred că ele sunt cele care ajută la exfoliere.
Prima impresie care mi-a facut-o produsul, a fost ca nu are cum sa exfolieze. Dar nu este așa, exfoliază  blând tenul  și își face treaba, doar că eu sunt obișnuită cu cele care sunt mai abrazive.
Poate fi folosit pentru  curățare/exfoliere, cat și ca mască.
  Ca și cremă de curățare/exfoliere, se aplică pe tenul umed, se masează după care se clătește.
  Ca și mască, se aplică un strat gros și se lasă să se usuce 5 minute, după care să clătește cu apă.
După ce l-am folosit tenul meu a rămas luminos și proaspăt.
      Produsul nu mi-a uscat tenul, nu l-a iritat, chiar l-a calmat în anumite zone.


*
Today I continue the series products of Vichy and write about  another product.
He is a three in one: 
1. cleaning Cream: removes sebum and impurities
2.Exfoliating: cleanses pores 
3. Mask: matifies and smooth the complexion
It has a light green color and a very pleasant smell.The consistency is creamy and easy to spread, you can see even small particles and I think they are the ones that help to exfoliate.
First impression when I opened the envelope was that it exfoliates, how? But it is not so, exfoliates the skin gently , it just that I'm used with products more abrasive.
I tried it as: cleansing/Exfoliating and as a mask.
As the cleaning/scrub cream  is applied on damp skin and massage them after that rinse with water , as a mask , apply a thick coat and allow to dry for 5 minutes, then rinsed with water.
After I've used it my, skin stayed fresh and bright. The product does not dry my skin, or irritate.
I think it has calmed down in certain areas.
Have a great day!


Etichete: , , , ,

luni, 28 octombrie 2013

Vichy Normaderm Hyaluspot

Bună dimineața!
Astăzi vă povestesc ceva despre ultimul produs intrat în rutina mea de îngrijire a tenului.
În urma review-ului  negativ cu produsul  Vichy Idelia Life Serum, despre care puteți citi aici , cei de la  VICHY  au fost foarte drăguți și mi-au recomandat un anumit regim de îngrijire a tenului și mi-au  și trimis să încerc câte ceva de la ei.
*
Good morning!
Today I tell you something about a product introduced into my routine skin care.
As a result of the negative reviews with the Vichy Idelia Life Serum, about which you can read here, the folks at VICHY were very nice and  have recommended a specific skin care regimen and   sent me  to try something from them.
Ce este NORMADERM HYALUSPOT?
Îl aplic doar seara pe coșuri, iar atunci când se usucă creaza un film protector.
În prima zi de aplicare nu am observat nici un efect, ceea ce mi se pare normal dar a doua zi am constatat că zona problemă începe să se diminueze. Pielea din aceea zona se usucă  și este curățată prinț-o simplă exfoliere.

Este un produs foarte bun, pe care îl recomand.
Deși are doar 15 ml cred că o să îl pot folosi destul de mult timp pentru că nu trebuie aplicat foarte mult produs.

Este un produs foarte bun și dacă aveți ocazia,chiar merită încercat.
*
What is NORMADERM HYALUSPOT?
I apply it only in the evening on the zit, and when it dryes creates a protective film.
At the first application I have not noticed any effect, which seems to me normal but the next day I found that the problem begins to diminish. The skin that  dryes and the area is cleaned with a simple Exfoliation
It is a very good product that you recommend.
Although it has only 15 ml I think it  can be used  quite a lot of time because you don't need very much product applied.
It is a very good product and if you have the chance, it is  worth a try.



Etichete: , , ,

miercuri, 9 octombrie 2013

O experienta negativa cu VICHY Idelia Life Serum

In sfarsit a venit momentul sa va povestesc despre mostrele primite de la Vichy!

A fost un test de  opt zile, produsul promitand:
-ten revigorat
-culoare uniforma
-aspect odihnita
-pori micsorati
-pentru toapte tipurile de ten
-nu contine parabeni
Initial era un produs de testat opt zile eu nu am reusit sa il testez doar patru zile.
Ce mi-a placut la el, in primul rand mirosul care este specific tuturor cremelor de la ei si consistenta usor mai apoasa.
 Asta la prima vedere, desi mi se parea ca imi intra repede in piele nu a fost asa. La prima aplicare m-am gandit ca poate m-am pus eu prea repede in pat, dar la  a doua am stat cam o ora si cand am pus fata in perna ..mi s-a lipit de fata.  In cocluzie nu intra usor in piele,intradevar confera un luciu placut fetei, dar dimineata cand ma trezeam fata imi era ultra unsuroasa chiar si in zonele uscate. A treia zi de cand foloseam produsul am constatat ca imi iesise un "monstru", fiind urmat de inca doi a doua zi. Daca micsoreaza porii nu as putea spune , dar la mine i-a blocat!
Asa ca 4 zile ..si le-am dat deoparte, acum ma chinui sa imi aduc pielea pe fagasul normal, desi am mai vazut la cateva fete ca si la ele au facut probleme tenului.
Voi l-ati incercat?
A-ti avut rezultate favorabile?

Etichete: , , ,

marți, 11 iunie 2013

Am incercat si......Vichy Aera Teint Pure Fluid

Buna dimineata, in sfarsit apuc si eu sa va povestesc de fondul de ten care m-a surprins intr-un mod placut.
L-am folosit sambata cand am mers la botez.Este vorba de Vichy Aera Teint Pure Fluid

Beneficii:
-uniformizeaza textura pielii , pentru o pele vizibil mai luminoasa
-se pontriveste tuturor tipurilor de ten
-acoperire medie-imperfectiuni usoare pana la moderate
Rezultate:
-culoare naturala si luminoasa 12 h
-lasa pielea sa respire
Nu contine :
-parabeni
Este:
-non-cometogenic
-testatat dermatologic
-hipoalergenic
-SPF 20


Pasul 1
Pasul 2


Ingrediente
Parerea me:
-cand l-am aplicat mi s-a parut textura un pic prea lichida , dar cand am aplicat a intrat foarte bine in piele, am aplicat in doua straturi pentru o acoperire mai mare
-mi s-a parut putin mai inchis decat tenul meu, dar cand a intrat in piele mi s-a parut foarte natural, mai ales ca fiind prea alba de obicei am probleme , dar fluidul s-a adaptata perfect
-am stat cu el cam 10 ore, cat am stat la botez...l-am fixat cu pudra si singura zona in care am sesizat tendinta de ingrasare a fost zona nasului dar foarte putin

Note:

Nuanta             9.5

Acoperire         10

Durabilitate       9




Etichete: , , , , ,

luni, 29 aprilie 2013

Experienta Dermablend Vichy 25 nude

In weekend am iesit in oras si, deoarece nu mai am fond de ten, dar cumpar revista Cosmopolitan in fiecare luna am o gramada de mostre. Dupa ce am studiat am ales Dermablend 25 NUDE. Doar culoarea acesta a fost la mostre, asa ca am folosit-o.
Cate ceva despre produs:
-acoperire ridicata- corecteaza defectele tenului:cicatrici, cearcane profunde, pete pigmentate,roseata, acnee
-rezistenta maxima datorita selectiei de pigmenti cu aminoacizi, pentru a face provocarilor din fiecare zi
-ten mat fara efect de pudra  sau masca
-rezistenta 16 ore
-fara parabeni , parfum
-hipoalergenic
-non-comeogenic
diferenta de culoare...

Parerea mea:
-efect de masca cel putin la mine
-se usuca foarte repede si daca nu il intind imediat  arata oribil
-pentru mine culoarea este prea inchisa
-acoperire mare
Stau acuma si ma gandesc sa fie de vina doar culoarea si sa mi-l cumpar in marime normala in culoarea cea mai deschisa, care este 15 sau sa nu il cumpar...Voi ce parere aveti?..merita sau nu?

Etichete: , , , ,