Vinuri albe, roșii și vinuri spumante
Avem trei tipuri de vinuri, de fapt
avem 3 produse care poartă numele de vin. Primele două, vinurile albe și
vinurile roșii, sunt vinuri să spunem clasice,
originale, când spunem vin, sau când suntem cu prietenii și spunem că mergem la
un pahar de vin ne referim la unul din aceste două, la vin alb sau vin roșu.
Vinurile spumante (acidulate) au primit acest nume dintr-un singur motiv,
pentru că nu pot fi numite șampanie.
Dezbaterea vin
spumant - șampanie este lungă, dar în principiu ca și element de cultură generală trebuie să știi că produsele marcate și vândute ca și șampanie sunt
doar cele care sunt făcute din struguri din regiunea din nordul Franței numite Champagne, atât, restul produselor
(chiar dacă au un gust și o structură chimică similară) sunt vinuri spumante.
Adevărul este că există o diferență între vin spumant și șampanie, în afară de cea menționată, în procesul de fabricare și imbuteliere. Vinurile
spumante din toată lumea sunt considerate mai prejos ca șampania (pentru că nu
pot fi numite șampanie), dar de fapt ele reprezintă o gamă de băuturi foarte
bune, potrivite pentru numeroase ocazii, de o aromă și o senzație unică. Vezi
gama largă de vinuri spumante disponibile la
Vinescu.
Vinul spumant
este undeva între vinul roșu și alb și șampanie. Este la mijloc, ca și
reputație, ca și consum, ca și perspectivă. Vinurile albe și rosii pot fi
vinuri obișnuite, zilnice, poți bea un pahar de vin roșu sau de vin alb doar
pentru că e seară și îți e poftă, dar vinurile spumante sunt mai speciale,
poate e din cauza faptului că sunt carbogazoase, poate din cauza senzației pe
care ne-o dau atunci când le bem, poate din cauza paharelor ce le folosim, dar le
asociem, la fel cum facem și cu șampanie cu celebrarea, cu sărbătorirea unui
eveniment, par nepotrivite consumului zilnic. Însă noi hotărâm când e potrivit
sau nu să bem un vin spumant, nu trebuie să fie neaparat o ocazie specială, dar
sunt sigur că în sărbătorile ce urmează va curge mult vin roșu, vin alb și vin
spumant în petrecerile de Crăciun și Anul Nou. Aprovizionarea poate să înceapă de acum, online, de aici!