duminică, 6 septembrie 2015

Ultimele achiziții delicioase din Dm

Astăzi m-am gândit la o postare dar m-am răzgândit repede în ideea să nu scriu vreun beauty news sau review, ci să vă arăt câteva bunătăți de care sunt foarte încântată și pe care le achiziționez aproape săptămânal dacă nu la două săptămâni din Dm.


Practic este un fel de porție de sănătate , mai ales că sunt dependentă de dulciuri să nu mai zic de suc carbogazos ceea ce nu e prea bine așa că mai alternez.
În timp am descoperit o gamă destul de variată de băuturi , iar preferata mea este Sloop(un amestec de fructe și legume), eu îl prefer pe cel din imagine cu sfeclă ador aroma de sfeclă care se simte din păcate sticluța are 200 de ml dar cred că nici dacă ar avea 1 litru nu m-aș sătura de el.
Tot la categoria suc am încercat Hollinger cu aromă de pere, nu prea mă atrag perele nici sucul dar soțul meu este mare amator pe lângă asta am profitat că este la reducere. Gustul este bun, chiar se simte aroma de pară, iar pe lângă asta nu are zahăr adăugat.
La categoria ciocolată am preferat batoanele de la Gerlinea, mai ales că am mai încercat și știu că îmi plac. Nu le-am achiziționat pentru a înlocui o masă ci pentru a-mi alunga dorul de dulce. După ce mănânc orice nu mă simt sătulă decât dacă mănânc ceva dulce. 
Dacă ar fi să aleg între lapte de vacă și lapte de soia, soia întotdeauna va câștiga indiferent dacă este simplu sau cu aromă de ciocolată cum este cazul de față. Am încercat deja câteva branduri, nu am un preferat dar cel din Dm este cel mai convenabil la preț . Gustul este bun,acceptabil de dulce dacă ar fi după mine l-aș îmbunătăți cu fructoză dar încerc să mă abțin îmi place să îl beau atât simplu cât și cu cereale.

Etichete:

marți, 9 iulie 2013

Re-Energizing Green Tea Masque -Skinlite

Si azi ma tin de promisiune si fac requestul ,acesta fiind prima masca de la acesta firma pe care o incerc.Am mai cumparat masti de la ei , dar trebuie sa le incerc si promit ca revin cu pareri.

Re-Energizing Green Tea Masque de la Skinlite
-ea este o masca de  tip wash-off
-extractul de ceai verde  reda elasticitatea pielii  
-uleiul de masline este ultra hidratant si lasa pielea moale
-nu este testat pe animale
este non-comegogenic

Mod de utilizare:
- masca se aplica pe pielea curata si uscata
-masca se aplica uniform si cu un masaj usor , evitandu-se zona ochilor si a gurii
-dupa 5-10 minute se spala fata cu apa rece
-cantitatea pliculetului se poate utiliza doar o singura data

Cand am deschis pliculetul primul lucru placut a fost mirosul, culoarea mastii este un verde transparent avand o consistenta ca si seva de Aloe-Vera .

 Dupa ce au trecut  cele 10 minute, ma gandeam ca poate masca se usuca dar poate am pus eu prea gros ..dupa inca 10 si masca tot in starea in care am aplicat-o ....mi-am dat seama ca pot sa o tin oricat doresc ca ea ramane asa. La efecte: pot spune ca lasa pielea moale si catifela si, desi am tenul mixt m-am impacat foarte bine cu ea si vreau sa o reachiztionez.
Dupa ce am incercat-o m-am gandit ca pana la finalul acestei luni , )cand plec in concediu) voi face mai multe liste cu top masti pentru ca nu pot sa le bag la acesai categorii : de exemplu nu pot scrie ca o masca care ajuta un ten acneeic este mai bun ca o masca hidratanta sunt pur si simplu din categorii diferite...

Etichete: , , ,

duminică, 28 aprilie 2013

Alverde fiole regenerante kiwi-7 zile

Tot din seria Dm, am gasita aceste fiole, pe ambalaj scrie de la 30 de ani...eu inca nu am, dar ma apropii si ma gandesc ca trebuie sa depun mai mult efort.Au un pret accesibil..am dat cred ca 9,99 ron.
Ce spun ei ca face:
-contin un complex de hidratare anti-aging cu extract de plante
-piele cu 40% mai hidratata, riduri vor fi reduse cu pana la 35%
-ingrediente din trei plante: hibiskus,struguri si struguri( pe langa mai are si alte ingrediente)
-reduce ridurile de expresie
-reduce tensiunea pielii si intinde microreliful pielii
Mod de utilizare:
- se foloseste ca si tratament pe o prioada de 7 zile
-continutul unei fiole se aplica pe pielea curata a fetei, gatuli si decolteului
-la final  se aplica una din cremele de zi sau de noapte, ei recomanda Alverde dar eu folosesc Mario Badescu
Ce imi place:
-nu contine arome sintetice,coloranti,conservanti,substante pe baza de ulei mineral
E un produs care chiar imi place, lasa pielea cu o stralucire placuta,miiroase destul de puternic cand il aplic, dar dupa ce intra in piele mirosul e unul placut.  La a doua aplicare mi s-a parut ca ridurile de expersie de pe frunte s-au ameliorat (ma incrunt cam des, de ceea m-am procopsit cu ele).
Sunt curiasa daca a-ti incercat si alte tipuri de tratamente fiole, nu neparat de la Alverde..alte firme..pareri?
:)














Etichete: , , , , , ,

vineri, 26 aprilie 2013

Am incercat si...o masca Balea!

In sfarsit am incercat si masca pe care mi-am cumparato duminica din Dm. O sa radeti dar am luat-o pentru ca era la oferta si a costa doar.1,99 ron. M-am gandit ca la pretul acesta merita incercat, mai ales ca e pentru doua utilizari. Cand am deschis pliculetul am constat ca are miros de vara, exotic , nici nu stiu cu ce fruct as putea sa il aseman....foarte placut mirosul, chiar relaxant....Culoarea este un verde deschis cu consistenta de crema, usor de intins.
Ce spun ei:
-hidrateaza si rasfata pielea cu extract din plante de apa sudamericane
-contine ulei de babassu( uleiul de babasu este extras prin presare din samburii fructelor de palmier Babassu) , avand proprietati similare untuli de cocos
-vitamina E protejeaza impotriva imbatranirii
Mod de utilizare:
-pe pielea curata se intinde masca( eu am folosit doar un pliculet), dupa 10 minute se sterge cu un servetel uscat, deoarece masca nu se usuca
-se foloseste 1-2 ori pe saptamana
Concluzie:
Dupa ce mi-am sters fata cu servetelul,am ramas cu o fata fina la atingere si un miros subtil, dar dupa cam doua ore a inceput sa imi luceasca zona T. Avand in vedere ca o folosesc seara, dupa ce sigur nu mai merg nicaieri nu consider ca asta ar fi o problema. Probabil e mai buna de folosit in sezonul rece, dar fiind editie limitata nu stiu daca se mai gaseste cand as avea eu nevoie. Oricum la urmatoara vizita in Dm, am sa ma mai uit pe la masti, desi cele de la balea sunt destul de putine , eu am numarat 6-7, ma refer la cele in pliculete.
Voi ce masti de la Balea folositi?

Etichete: , , , , , , ,

duminică, 21 aprilie 2013

Alverde peeling perle 50 ml

     
 Din nou luni..si e timpul sa va arat ce mi-am luat de la DM...care este se pare noua pasiune...am cumparat cateva produse, dar in fiecare zi voi folosi cate unul si voi scrie despre el.

Aflați mai multe »

Etichete: , , , , , ,

marți, 2 aprilie 2013

WEEKEND HAUL


Hello happy people, a venit primavara. Asa ca, in weekend am fost 
sa imi cumpar una alta.
 Dupa ce am
auzit si vazut pe Youtube o gramada de rewiev-uri , ELF EYELID PRIMER-  asa ca l-am achizitionat. Ce promite: rezistenta indelungata a fardurilor. Si binenteles nu am putut astepta prea mult  si l-am incercat, sunt destul de multumita de rezultat, ramane de vazut pe termen lung cum ma impac cu el.

Si daca tot am inceput sa scriu de ceva ce am vazut pe Youtube....urmatoarea investitie a fost FREEMAN -FACIAL CLAY MASK AVOCADO&OATMEAL, indeparteaza excesul de sebum si lasa o piele curata si moale. Deci pot spune..am incercat-o si pe asta. Rezultatul e destul de bun...dar nu face minuni...si eu care credeam ca ma va da pe spate, dar cine stie poate la altcineva functioneaza mai bine...sau poate eu am asteptari prea mari.

Alte lucruri cumparate de la DM, in afara de masca:


-BALEA GEL DE DUS LIMETTE SI ALOE VERA-are un miros placut si un pret accesibil, e bun dupa parerea mea. Asta probabil depinde ce asteapta fiecare de la gelul de dus....dupa mine trebuie sa miroase bine si sa nu usuce pielea.

-BALEA PROFESIONAL SAMPON REGENERANT SI BALSAM REGENERANT-pe eticheta scrie ca nu contin silicon, efect antistatic si, ca contine micro proteine. Prima impresie dupa folosire este ca, sunt niste produse bunicele, adica nu sunt mai rele decat altele pe care le-am incercat pana acuma dar nici super. Dar avand in vedere pretul, destul de accesibil pot spune ca dupa ce le voi termina voi incerca altceva , tot de la ei probabil.


-ALVERDE AQUA ROLL PENTRU OCHI-ce promite:piele cu 50% mai hidratata si mai intinsa dupa 3 saptamani de utilizare. Prima impresie care mi-a lasat-o este ca: are un efect racoritor si parca are niste particule sclipitoare,dar mare grija sa nu intre in ochi ca ustura. Eu din pacate m-am frecat la ochi si ce am mai plans.....




 -S.HE-LIPSTICK MAGIC COLOURS nr 165-ador culoarea aleasa..la rezistenta insa nu ii pot da un calificativ pozitiv , tot ce mananci  si bei il face sa se stearga. Am vazut la stand ca  au o gramada de culori, nici nu stiam ce sa aleg. Dar dupa aceea m-am gandit ca, mai bine decat Avon, o marca pe care o consider accesibila ca pret dar, din pacate culorile nu sunt ca si cele din catalog , am zis a mai bine o culoare pe care o pot proba.
Cam atat pt acest weekend...
Voi ce produse folositi de la DM?....ce recomandati?....












Etichete: , , , , , , , , , ,