duminică, 5 octombrie 2014

Sâmbăta relaxantă cu produse Attirance

   Sâmbătă dimineaţă m-am trezit destul de devreme, mai mult din cauza jumătăţii mele care nu avea somn eu mă gândeam că dorm măcar până la 9:30 . M-am uitat la televizor nici nu ştiu exact când a trecut timpul, că a trebuit să mă grăbesc . Aveam în plan pe lângă eveniment să merg după, la o masă cu familia aşa că degeaba am plănuit ca la 10 să fiu la Hotelul Boavista unde s-a ţinut, eu oricum am ajuns mai târziu aşa că am ajuns să stau şi mai tarziu. 
Deşi întărziată eram printre primii veniţi,aşa că m-am putut bucura de îndrumare şi poveşti cu doamna care se ocupă de afacere în Romania. Cu ea m-am mai întâlnit odată şi mi se pare genul de persoană super drăguţă cu care poţi vorbi orice. 





Să vă zic câte produse am văzut, mai bine vă arăt..produse pe care le vedeţi şi pe site http://www.acosmetics.ro/ ....



Şi produse pe care nu le vedeţi pe site.....apa de parfum Jasmin m-a cucerit din prima foarte discret şi plăcut, l-am trecut pe listă pentru o viitoare achiziţie.

După ce am testat şi mirosit multe produse am făcut câteva achiziţii:
-Scrub de corp cu cafea, încercat deja...îmi place foarte mult, lasă pielea fină şi catifelată fără a o zgâria
-bile de baie diferite arome, i-am luat şi mamei mele câteva
-gel de duş cu aromă de ciocolată
A fost şi reducere de 20% la toate produsele, aşa că era păcat să nu profit
Din păcate la 11:30 a trebuit să plec şi mi-a părut rău pentru că mi-a plăcut foarte mult să ascult păreri despre diverse produse.

Etichete: , , , ,

miercuri, 3 septembrie 2014

Exfolierea corpului cu Sabon...

  Sabon este un brand lăudat pe blogosferă şi tot mă gândeam să achiziţionez ceva de la ei, dar mi se par cam scumpe şi pe deasupra vroiam să simt  cum miroase şi în realitate. Am profitat astfel de concediu iar când am ajuns la Mall în Cluj unde am văzut magazinul Sabon, mi-a fost foarte greu să îl ratez mai ales când am simţit mirosul foarte îmbietor am intrat înăuntru şi am rămas foarte plăcut surprinsă  şi de aspectul foarte drăguţ al mărfii aranjată pe rafturi. De obicei nu prea dau atenţie la asemenea detalii dar m-a vrăjit. Domnişoara de acolo a fost foarte drăguţă şi mi-a dat să încerc din diverse produse, recunosc că mi-am petrecut vreo jumătate de oră mirosind şi testând produse. 




La final să nu plec cu mâna goală dar nici să nu las toţi banii de concediu m-am uitat să văd ce e la ofertă, şi mi s-a oprit privirea pe exfoliantul pentru corp.
Preţul lui era redus de la 45 de ron la 38, nu e o diferenţă mare dar m-am gândit ca merit şi eu un pic de răsfăţ.

Produsul este benefic pentru:
  • îndepărtarea celulelor moarte
  • stimularea circulaţiei
  • contribuie la ascunderea vergeturilor şi a celulitelor
El nu conţine:parabeni si SLS
Ingrediente:Sodium Chloride ( Sea Salt), Isopropyl Myristate, Parfum, Ricinus Communis (Castor) Seed Oil, Ethylhexyl Methoxycinnamate, Laureth-4, Ethylhexyl Salicylate, 1,2-Octandiol & 3- Phenyl-1-Propanol, Benzophenone-3, Tocopheryl Acetate, Prunus Amygdalus Dulcis (Sweet Almond) Oil, Carapa Guaianesis Seed Oil, Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil, Borago Officinalis (Borage) Seed Oil, Helianthus Annuus (Sunflower) Seed Oil & Euterpe Oleracea Fruit Oil, Hydroxycitronellal, Benzyl Benzoate, Butylphenyl Methylpropional. 

Pot spune că am devenit fan al acestui produs încă de la prima aplicare, m-a vrăjit atât textura produsului cât şi mirosul, care persistă pe piele multe ore de la folosirea produsului. 


Cu siguranţă voi mai achiziţiona produse de la ei, data viitoare aş vrea un gel de duş cu lavanda...orice ar fi să fie lavandă, ador mirosul.


   Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram

Etichete: , , , , , , ,

marți, 15 iulie 2014

Müller haul sau achiziţii din concediu.....

 Bună dragelor, am revenit cu o mică postare cu ce mi-am mai cumpărat în concediu , asta deoarece nu m-am gândit să o postez în Instalife.
Pentru cine nu ştie Muller dincolo este un magazin gen Dm la noi, plin de bunătăţi..până acum l-am văzut în Germania şi Ungaria, în restul Europei nu am văzut sau nu am fost eu foarte atentă.

Produse pentru ten:


Pentru fetele care mă urmăresc de ceva timp nu este o noutate imaginea de mai sus, nici nu se putea să nu îmi achiziţionez măcar o mască pentru ten
ok ca şi brand m-a făcut curioasă mai ales datorită reclamelor pe care le văd foarte des la televizor, am achiziţionat două din acelaşi produs şi nu îmi pare deloc rău.
Garnier este o mască care o folosesc de ceva timp şi de câte ori am ocazia fie într-un magazin online sau în unul care îmi iese în cale sigur o achiziţionez.
Terra Naturi este un brand făcut pentru magazinul lor, este dacă ţin eu bine minte un produs vegan şi are un preţ foarte bun. La ei produsele naturiste şi cele vegane au preţuri bune, chiar foarte accesibile comparativ cu preţurile de la  noi.


Mi-a stârnit curiozitatea crema de la Schaebens, nu ştiu de ce, dar parcă e deja vu am văzut pe cineva care povestea despre ea ( dedicată tenului cu probleme).
Clearasil nu am avut niciodată aşa că l-am pus în coş, două sortimente diferite să am o comparaţie între cele două. Momentan îl folosesc pe cel albastru deschis, dar mă roade curiozitatea să îl încerc şi pe celălalt, să văd cât o să mă pot abţine.

Produse pentru îngrijirea părului:


Desper Aussie am aflat prima dată de pe Youtube, când l-am văzut pe raft nu am putut rezista şi am ales trei sortimente diferite. Le folosesc pe rând să vâd dacă efectele sunt chiar aşa WOW cum îl lăudau fetele.

Produse pentru îngrijirea corpului:

     Am ales două geluri de duş mai mult pentru că aveau un preţ foarte bun, nu neapărat că aveam nevoie mai ales că mai am câteva desfăcute în baie. Bebe am mai avut , miroase plăcut şi preţ accesibil, iar dudas se găsesc şi la noi deci dacă îmi place pot oricând să îmi cumpăr.

Produse pentru unghii:


Deşi erau o grămadă de standuri cu oje nu m-a tentat nimic, am rămas dezamagită că nu am găsit P2...deşi după câte ţin minte se găseşte doar în DM.Totuşi m-a atras un produs essence care nu se găseşte în gama comercializată la noi.
Voi reveni ulterior cu postări aferente produselor achiziţionate.


Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram


Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

marți, 29 aprilie 2014

Ingrijire profesionala la tine acasa....

Ca femei ne place să ne răsfăţăm şi relaxăm pe cât posibil. De multe ori acest lucru este costisitor mai ales dacă apelăm la saloanele de înfrumuseţare.
Există totuşi nişte produse profesionale pe care le putem utiliza şi acasă, ele fiind folosite şi în saloane. Magazinul online http://produsedepar.ro ne vine în ajutor cu o serie de produse atât pentru ten, păr cât şi pentru corp.

BYOTHEA- este o linie de produse profesionale inspirate din natură. Ea are o gamă variată de produse dedicate:

  • îngrijirii tenului
  • îngrijirii corpului
  • produse de utilizat după epilare


  • produse dedicate epilării şi accesorii utilizate la epilare şi după epilare.

   După numele magazinului este foarte evident că comercializează produse pentru îngrijirea părului. Gama Sinergy conţine o serie de produse de la : tratamente de hidratare, de netezire, cu keratină ,produse destinate diferitelor tipuri de păr până la produse de hair styling şi vopsea de păr.
Dacă v-am făcut curioase vă invit să vizitaţi magazinul apăsând AICI.

Etichete: , , , , , ,