marți, 9 decembrie 2014

Hidratarea mâinilor cu Ivatherm

   Recent v-am povestit despre ultima gamă de la Ivatherm şi anume gama MULTIPERFORMANTA. Nu puteam să nu vă povestesc un pic cum mi se pare având în vedere că am ajuns să testez câteva produse din această gamă, dar astăzi vă vorbesc despre crema de mâini.




    Această cremă este un produs recomandat pielii uscate sau deshidratate ale mâinilor în urma acţiunilor factorilor externi cum este frigul, având în vedere că a venit iarna acest fenomen este tot mai des resimţit. 
Are efect nutritiv,reparator şi protector fiind un produs dedicat pielii sensibile şi nu numai.
Este un produs hipoalergenic, testat dermatologic şi nu conţine parabeni. Cantitate: 50 ml
Preţ :31,00 ron pe situl Ivatherm shop
Valabilitate: 12 luni de la deschiderea ambalajului
Deşi la început m-am gândit că are doar 50 de ml şi cu siguranţă îl voi termina repede, am observat că trebuie utilizat puţin produs şi efectul de hidratare rămâne suficient timp, astfel îl folosesc de două ori pe zi.
Are un miros discret, uşor floral care se simte foarte plăcut după aplicare.
Singurul lucru pe care l-aş schimba la acest produs ar fi capacul, mi-ar plăcea să aibă un alt tip de capac deoarece cel care se înfiletează mi se pare mai incomod.Dacă sunteţi curioase să încercaţi această cremă, am vazut-o la revista Unica daca îmi amintesc bine cu ambalajul full-size de 50 ml şi preţul parcă era 16,99 ron.

Etichete: , , , ,

miercuri, 5 noiembrie 2014

Gloves In A Bottle,destinat îngrijirii mâinilor, corpului şi a feţei....

Recent am intrat în posesia unui produs despre care nu am auzit până în momentul de faţă ,este vorba despre un produs destinat îngrijirii corpului, fetei/ten si a mainilor  altfel.
De ce altfel?...
Pentru că nu se comportă ca o cremă normală pătruzând în piele şi hidratând ci face mult mai mult de atât.




Ce este Gloves In A Bottle...

O loţiune protectoare care pătrunde rapid în piele  creând un strat protector, de la asta se trage şi numele produsului.
 Este un produs hipoalergenic şi non-toxic.
 Acesta este un produs destinat pielii uscate , dar chiar dacă nu vă confruntaţi cu această problemă produsul este  foarte bun în tratarea unor diferite boli de piele precum:
  • eczeme
  • dermatită
  • psoriazis
  • piele crăpată
  • alergii la latex
  • alergii ale pielii
  • piele cu probleme
Produsul comportându-se ca un scut împotriva reacţiilor faţă de anumite substanţe sau produse care cauzează aceste boli de piele.



Foarte interesant la acest produs este că , chiar dacă vă spălaţi pe mâini acesta este rezistent la apă şi eficacitatea lui este de patru ore, ceea ce înseamnă că trebuie reaplicat pentru ca protecţia conferită de acest produs să fie continuă.
Produsul vine într-o sticlă de plastic, prin simpla apăsare a capacului se deschide având un sistem de dozaj practic. 
Crema este albă şi un pic mai lichidă decât o cremă obişnuită,nu trebuie folosit prea mult produs deoarece este foarte spornic.Intră repede în piele , lăsând mâinile catifelate nefiind deloc lipicios aşa cum lasă senzaţia unele creme de mâini.
Deşi nu are parfum acest produs are un miros propriu, mie mi se pare că a lămâie.
Dacă doriţi să achiziţionaţi acest produs , puteţi alege una dintre cele trei variante de pe site, o sticlă în mărime full size are 240 de ml sau mai multe , astfel preţul este mai convenabil.


Pentru mai multe detalii despre acest produs şi pret  puteţi accesa siteul oficial   

Etichete: , , , ,

marți, 7 octombrie 2014

Şosetele hidratante - răsfăţ pentru picioare....

    În una din comenzile de la iherb aceste şosete hidratante mi-au captat atenţia, iniţial am vrut să le iau pentru mama mea care ştiu ca are probleme cu pielea foarte deshidratată a tălpilor, dar am decis ca prima dată să le încerc eu să văd dacă sunt bune şi merită să îi achiziţionez şi ei o pereche.



Am ţinut până acum să le încerc mai mult de lene decât  din lipsă de timp, dar cum săptămâna aceasta sunt mai mult singură acasă mi-am propus să mă relaxez cu o baie fierbinte după care mi-am pus şosetele şi am stat 30 de minute butonând la Tv.

Descriere:
-promite să hidrateze pielea uscată a picioarelor
-revitalizează pielea picioarelor
-uşor de utilizat

Preţ: pentru că le-am luat din secţiunea de trials am dat doar 0,50 $ preţul întreg fiind 2,45 $

Modalitate de utilizare:



1.Se spală picioarele după care se şterg până rămân complet uscate
2.Se deschide ambalajul şi se scot cu grijă şosetele hidratante
3. Se stă între 20-30 de minute cu ele în picioare timp în care se tot masează pentru o mai bună absorbţie a produsului hidratant
4. Se scot şosetele şi se masează bine crema până intră complet în piele



Pot spune că mi-au plăcut, m-am simţit răsfăţată....picioarele  hidratate. Eu nu le-aş cumpăra la preţ întreg, mă gândesc că la acelaşi preţ aş putea cumpăra o cremă normală de picioare. Cu toate acestea voi cumpăra şi mamei mele să le încerce măcar odată.
Voi ce ziceţi..vă tentează sau nu?





Etichete: , , , , , ,

joi, 24 iulie 2014

Macadamia Natural Oil Care Deep Repair Masque

Dacă săptămâna trecută v-am povestit câte ceva despre masca de păr de Le Petit Marseiliais despre care puteţi citi AICI, astăzi vreau să vă povestesc ceva despre masca de la Macadamia Natural Oil Care Deep Repair . Mi-am dorit această mască de ceva timp şi după ce am achiziţionat-o pot spune că nu e chiar ceea ce ma aşteptam.Masca este un produs destinat părului uscat şi deteriorat, eu am părul uscat la vârfuri şi cu tendinţă de îngrăşare la rădăcină.



Ce promite:
-soluţie ideală pentru părul uscat şi deteriorat, lipsit de strălucire
-masca regenerează părul în profunzime oferindu-i elasticitate şi un aspect sănătos un timp îndelungat
-după utilizare părul devine mai catifelat şi plin de vitalitate
Substanţa activă:
  • ulei de macadamia: hidratează şi regenerează firul de păr
  • ulei de argan: hrăneşte părul deteriorat
  • ulei de arbore de ceai:  protejează împotriva factorilor externi
  • aloe vera-:conferă strălucire şi energie părului 
  • extract de alge marine:protejează firul de păr
Modalitate de aplicare:
-se aplică o cantiate mică de produs pe părul proaspăt spălat şi umed, 1-2 ori pe săptămână 
-se stă cu masca 10-15 minute să acţioneze după care se clăteşte cu apă din abundenţă




Ingredients:Aqua/Water, Cetearyl Alcohol, Glycerin, Cetrimonium Chloride, Quaternium-80, Amodimethicone, Ricinus Communis (Castor) Seed Oil, Parfum/Fragrance, Algae Extract, Tocopheryl Acetate, Melaleuca Alternifolia (Tea Tree) Leaf Oil, Anthemis Nobilis Flower Oil, Aloe Barbadensis Leaf Extract, Macadamia Ternifolia Seed Oil, Argania Spinosa Kernel Oil, Limonene, Butylphenyl Methylpropional, Hexyl Cinnamal, Linalool, Citronellol, C11-15 Pareth-7, C12-16 Pareth-9, Trideceth-12, Trimethylsiloxyamodimethicone.
Catitate:250 ml
Preţ:79 ron de pe Aoro.ro , puteţi găsi la diferite cantităţi preţul diferă la fiecare în funcţie de cantitate
Dacă vă uitaţi la preţ că este mare, aşa este...aşa mi se pare şi mie, de aceea am şi amânat atât de mult achiziţia ei şi mă bucur că nu am cumpărat în cantitate mai mare. 
Să incep cu calităţile ei: 
-mirosul este divin, de la prima aplicare mi-a plăcut
-are o compoziţie groasă care nu curge cât stau cu ea, este un adevărat răsfăţ săptămânal 
-trebuie folosit puţin produs, de aceea ţine foarte mult
Cel mai mare defect al produsului:
-vârfurile mele rămân tot uscate  după utilizarea lui, ceea ce nu mi se pare deloc ok mai ales că acest produs promite sa hidrateze părul. Cu siguranţă nu voi reachiziţiona acest produs , nu mi se pare că işi justifică banii.După cum ştiţi unele produse funcţionează la unele persoane şi la altele nu, la mine nu a funcţionat.
Voi aţi încercat ceva de la ei? Cum vi se pare?


 Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram


Etichete: , , , , , , , , ,

miercuri, 11 iunie 2014

Review: TONY MOLY Tomatox Magic Massage Pack

 Am primit în urmă cu ceva timp o mostră la această mască şi mi s-a părut foarte interesantă, aşa că am început să caut mai multe despre ea pe internet.
   Mi-a stârnit curiozitatea mai ales că citisem într-un review că are efect, doar că el este temporar ,normal că am fost curiosă să văd dacă aşa este aşa că nu am ezitat să o iau de pe ebay.
   Una este când vezi produsul pe internet şi una e când îl ai în mână, dar la acesta pot spune că m-a cucerit ambalajul din prima şi m-am gândit după ce termin să îl păstrez...e prea drăguţ şi este păcat de el, ar putea fi cutie de bijuterii.

Ce promite:
-efect instant de albire
-hidratare şi protecţie pentru a menţine un ten sănătos
-detoxifiant
-antioxidanţii previn îmbătrânirea
Modalitate de aplicare:
-se aplică o cantitate sufiecientă evitându-se zona ochilor şi a gurii,  se masează produsul  aproximativ 1-2 minute după care se stă aşa 5-10 minute
-se clăteşte cu apă călduţă
Ingrediente: Tomato extract / Lemon extract / Kiwi extract/ White tea extract / Pearl Powder 
Cantitate: 80 ml

Preţ:de la 8,50 $ pe ebay, depinde de vânzător
Părerea mea :
   Deşi 80 de ml ar parea o cantitate destul de mica, produsul ajunge pentru multe utilizari
 Are o compoziţie cremoasă, uşor de întins şi nu are miros. Am încercat să las produsul şi mai mult decât scrie în instrucţiunile de utilizare, dar ea nu se usucă cum o fac alte măşti indiferent cât timp este ţinută pe ten. Efectul este întradevăr temporat  , el se vede aproximativ 2-3 zile după utilizare . Rezultatele se vâd instant, şi dimineaţa parcă arată şi mai bine tenul de aceea cred că este un bun "tratament" înainte de a merge la un eveniment.
Îl folosesc de ceva timp şi nu am vâzut ca efectul de albire să rămână permanent. După utilizare tenul rămâne hidratat cu o strălucire plăcută. 
   Nu sunt foarte decisă dacă să îl reachiziţionez, îmi doresc totuşi un produs care să îşi menţină efectele mai ales dacă este utilizat în mod constant.


Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram

Etichete: , , , , ,

vineri, 28 martie 2014

Mi-am propus sa incerc produsele de la Pell Amar....

   Când am descoperit acest brand mi s-a părut interesant şi mi-am propus să le încerc. Nu inţeleg de ce nu este promovat pentru că produsele sunt interesante şi au preţuri acceptabile.
EXTRACT DIN NAMOL

PELL AMAR
Extract 100% natural obţinut prin metode fizice din nămolul de tip sapropelic din lacul Balta Albă judeţul Buzău
Denumirea INCI: Mineral Salts and Amino Acids

BENEFICII

Caracteristici:

  1. Pulbere albă.
  2. Fără conservanţi.
  3. 100% natural.

Acţiuni farmacodinamice ale extractului atomizat de nămol Pell Amar

Extractul natural de nămol sapropelic este un complex mineral-organic şi enzimatic, cu proprietăţi:

  1. biotrofice,
  2. regeneratoare,
  3. antiinflamatoare,
  4. analgetice,
  5. sedative
  6. vasodilatatoare, demonstrate atât experimental cât şi în cercetări clinice.

Prin aminoacizii pe care îi conţine, contribuie la reconstituirea învelişului acid al epidermului având rol hidratant şi protector.
Prin sărurile minerale, straturile epidermului devin permeabile la peptide şi aminoacizi cu rol cheie în metabolismul dermic: alanina, prolina şi glicina stimulează sinteza colagenului şi inhibă enzimele ce distrug colagenul şi elastina având efect de încetinire a proceselor de îmbătrânire a pielii. 

PROLINA - aminoacid esenţial, precursor al colagenului, favorizează menţinerea structurii şi funcţionalităţii cartilajului articular; stimulează repararea acestuia după injurii( entorse, tendinite); prin stimularea refacerii colagenului dermic are efect antiîmbătrânire.
LIZINA - aminoacid esenţial cu rol de element structural în formarea proteinelor , atât a celor de structură cât şi a celor cu rol funcţional (enzime, hormoni, anticorpi etc.); acţiune anxiolitică; imunostimulatoare.
IZOLEUCINA - aminoacid esenţial cu rol în creşterea rezistenţei la stres, stimularea proceselor de reparare la nivelul muşchilor, refacerea acestora după efort. Utilizat în combinaţie cu leucina şi valina, fiind recomandat atleţilor de performanţă.
LEUCINA - aminoacid esenţial cu rol în repararea musculară şi stimularea proceselor  de creştere; rol în cicatrizarea pielii; repararea muşchilor şi oaselor;  indicat în recuperarea postoperatorie.
HISTIDINA - aminoacid esenţial cu rol în menţinerea integrităţii ţesuturilor; efect neuroprotector.sursa
În imagine aveţi toate produsele, deşi ele au fost două comenzi separate.
Prima comandă a fost alcătuită din cele două măşti pentru faţă: 
BIO ACTIVE S ACNE MASK FOR ACNE - este o mască pentru tenul  gras şi mixt. Chiar datorită acestei măşti, de care m-am îndrăgostit la prima aplicare, am decis să încerc şi altceva de la ei.
AMINO POWER FACIAL MASK - am achiziţionat-o pentru că am descoperit recent că tenul meu este deshidratat.
Cea de-a doua comandă:
BIO ACTIVE S ACNE  DEEPLY PURIFYNG GEL - este un gel destinat tenului gras şi mixt şi l-am achiziţionat pentru a înlocui cleanser-ul pe care îl folosesc momentan.
BIO ACTIVE S ACNE PEELING GEL- este un produs achiziţionat mai mult din curiozitate, mititel, dar sper ca şi spornic. 
Voi reveni cu păreri după o testare mai îndelungată.



Etichete: , , , , , , ,