joi, 27 noiembrie 2014

Măşti cu colagen de pe Iherb.com...

    În urmă cu aproximativ patru luni am achiziţionat câteva măşti de pe iherb.com, preţul a fost foarte bun ele fiind achiziţionate din secţiunea trails.
Uitându-mă recent pe site am observat că au schimbat designul pachetelor, eu crezusem iniţial că sunt altele.


Ele sunt câte două în pachet după cum urmează:
Masca cu Aloe promite să hidrateze, sa dea elasticitate tenului .
Masca cu castravete este o mască hidratantă şi purificanta, se potriveşte unui ten acneic cu probleme.
Masca cu ierburi naturale are proprietăţi hidratante şi purifiante
Masca cu rodie cu proprietăţi hidratante şi antioxidante.
În pincipiu toate îmi plac, dar înclin mai mult spre cele două purifiante, mi se pare că sunt mai bune pentru  problemele tenului meu. 
Alte beneficii observate în urma acestor  măşti este că: pielea rămâne hidratată şi luminoasă, chiar dacă efectul lor dispare după câteva zile. Ele sunt suficient de imbibate în lichid, şi după ce le folosesc îmi place să mai storc plicu şi să re-apic în zonele în care pielea mea este mai uscată.
Chiar dacă preţul în trials este unul mic, preţul iîtreg nu mi se pare chiar aşa mare..este 2,95 $ preţul lor este mai mic decât la noi şi aici mă refer la produse similare. Cu toate acestea mi-ar plăcea ca ele să nu fie combinate aşa, ci să fie împărţite pe gama purifiantă şi gama hidratantă, cu siguranţă aş fi client fidel setului purifiant.
Pentru că momentan am cam multe măşti pentru ten am decis că nu o să  le cumpăr, deocamdată, aştept să mai termin ce am dar cu siguranţă le voi mai cumpăra.

Etichete: , , , , , , ,

vineri, 7 noiembrie 2014

Stridex Single-Step Acne Control Maximum Alcohol Free 90 Soft Touch Pads

 După cum ştiţi obsesia Iherb circulă pe blogosferă, şi eu recunosc sunt mare fan, am un wishlist pe care încerc să îl urmez şi în  fiecare zi mai adaug ceva ce mi se pare interesant. 
Am acest produs încă din iunie, l-am folosit i-am dat mai multe şanse şi la final l-am pus pe raft şi acolo a rămas. Destul de recent m-am mai gândit să îi mai dau o şansă, nu ştiu a câta este.


Ce promite:
-curaţă impurităţile  şi sebumul
-efect maxim împotriva acnei
-conţine acid salicilic
Preţ:6,61$
Cantitate:90 dischete
Ingrediente:
-active:Salicylic acid 2.0% (w/w)
-inactive: ammonium lauryl sulfate, ammonium xylenesulfonate, citric acid, DMDM hydantoin, fragrance, menthol, PPG-5-ceteth-20, purified water, simethicone, sodium borate, tetrasodium EDTA

Acest produs este destinat persoanelor cu ten problematic şi în compoziţia lui are acid salicilic de aceea am rămas suprinsă când am văzut că la mine nu are efect, mai ales că la mine toate produsele care au aceste ingrediente în compoziţie  sunt eficiente.
Cutia conţine 90 de dischete destul de subţiri, îmbibate foarte bine într-o substanţă chiar dacă am deschis de multe  ori produsul cele rămase în cutie au rămas la fel de umede. 
Are un produs destul de înţepător, mentolat aş spune şi dacă ajunge în zona ochiilor îi face să lăcrimeze. Chiar dacă l-am folosit de mai multe ori cu pauze, produsul s-a comportat de fiecare dată la fel.
La prima aplicare mă ustura faţa după aplicare, dar puţin cred că datorită chestiei mentolate pe care o are în compoziţie, dar senzaţia trece repede. Două zile mai târziu şi  opt dischete utilizate (folosesc câte două dischete de două ori pe zi), tenul meu o ia razna printr-o uscare a pielii mai ales în zona nasului şi bărbiei. Atunci exfoliez tenul şi aplic o cremă cu compoziţie mai hidratantă,aşa că am rezolvat această  problemă. 
Aplic în continuare vreo două săptămâni evitând alte produse în afară de demachiant şi clenser, m-am gândit că poate a fost influenţant de un alt produs, rezultatul ....niciunul. Am încercat şi pe nou apărută şi pe cea mai veche, nu le-a uscat nu le-a iritat, absolut nici un efect.
Astfel că am decis că nu mi se potriveşte şi îl voi da altcuiva să îl încerce, cel mai probabil produsul nu este compatibil cu tenul meu.
Sunt curioasă dacă una din voi l-a încercat..a avut efect?


Etichete: , , , , ,

marți, 7 octombrie 2014

Şosetele hidratante - răsfăţ pentru picioare....

    În una din comenzile de la iherb aceste şosete hidratante mi-au captat atenţia, iniţial am vrut să le iau pentru mama mea care ştiu ca are probleme cu pielea foarte deshidratată a tălpilor, dar am decis ca prima dată să le încerc eu să văd dacă sunt bune şi merită să îi achiziţionez şi ei o pereche.



Am ţinut până acum să le încerc mai mult de lene decât  din lipsă de timp, dar cum săptămâna aceasta sunt mai mult singură acasă mi-am propus să mă relaxez cu o baie fierbinte după care mi-am pus şosetele şi am stat 30 de minute butonând la Tv.

Descriere:
-promite să hidrateze pielea uscată a picioarelor
-revitalizează pielea picioarelor
-uşor de utilizat

Preţ: pentru că le-am luat din secţiunea de trials am dat doar 0,50 $ preţul întreg fiind 2,45 $

Modalitate de utilizare:



1.Se spală picioarele după care se şterg până rămân complet uscate
2.Se deschide ambalajul şi se scot cu grijă şosetele hidratante
3. Se stă între 20-30 de minute cu ele în picioare timp în care se tot masează pentru o mai bună absorbţie a produsului hidratant
4. Se scot şosetele şi se masează bine crema până intră complet în piele



Pot spune că mi-au plăcut, m-am simţit răsfăţată....picioarele  hidratate. Eu nu le-aş cumpăra la preţ întreg, mă gândesc că la acelaşi preţ aş putea cumpăra o cremă normală de picioare. Cu toate acestea voi cumpăra şi mamei mele să le încerce măcar odată.
Voi ce ziceţi..vă tentează sau nu?





Etichete: , , , , , ,

vineri, 29 august 2014

EcoTools Five Piece Mineral Set

 Astăzi mi-am propus să vă povestesc puţin despre minunăţiile de pensule pe care le-am achiziţionat în urmă cu ceva timp de pe Iherb.Sunt şi singurul meu set, pe lângă mai am câteva pensule pe care le folosesc, dar acestea sunt preferatele mele.
Au un preţ foarte convenabil , în caz că vă decideţi să cumpăraţi de la ei, setul costă 9,99 $ la noi sunt mai scumpe, dar consider că merită aşteptat după ele, până la urmă din restul banilor vă mai puteţi lua câte ceva.
 Produsele de la EcoTools:
-prietenoase  cu mediul
-din bambus şi materiale reciclate



 Setul conţine:
  • o pensulă pentru aplicarea corectorului, recunosc că o folosesc rar  prefer să aplic cu varful degetelor

  • pensula pentru aplicarea pudrei şi a fardului de obraz, este cea mai folosită din tot setul

  • kabuki, o mai folosesc la aplicarea pudrei sau a fardului când mă grăbesc şi nu mai ştiu unde este pensula mare. 


  • pensula pentru aplicarea fardului de ochi, este bună şi o folosesc mai ales la aplicare, pentru blending folosesc altceva

  • husa pentru a ţine pensule, o folosesc doar când plec undeva şi trebuie să le iau cu mine
Sunt mulţumită de ele chiar dacă pe unele le folosesc mai mult decât pe altele şi nu regret că le-am achiziţionat. Sunt rezistente deşi le spăl în fiecare săptămână, niciodată nu a picat niciun fir din ele şi au rămas la fel de moi ca atunci când au fost noi.Dacă vi se pare interesant ce am ales eu să ştiţi că sunt şi mai multe seturi, depinde foarte mult ce vă doriţi şi în principal ce folosiţi cel mai des.


   Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram



Etichete: , , , ,

marți, 26 august 2014

Sierra Bees Calendula Soothing Skin Cream with Manuka Honey

   Nu prea obişnuiesc să îmi aplic creme pe faţă, dacă la măşti am răbdare infinită la creme de faţă nu am, de obicei folosesc cremele de faţă doar în momente de "criză" să zic aşa. 
O astfel de situaţie m-a determinat şi pe mine săptămâna trecută să fiu perseverentă în aplicarea ei. Mi-am ars o porţiune de piele datorită folosirii neadecvate a exfoliantului. Recunosc că cele mai multe ori tot ce a dăunat tenului meu nu a fost datorită produsului ci datorită mie. Când m-am întors din concediu am început să am probleme cu tenul, când sunt acasă am foarte multă grijă aplic măşti şi tot ce trebuie, dar în concediu las acasă majoritatea lucrurilor care fac bine şi tenul meu s-a răzvrătit.Din prea mult exces de zel mi-am aplicat exfoliantul doar în zona problemă, dar m-am gândit ca să mai aplic odată pentru efect mai rapid...mare greşeală. Efectele dezastrului meu s-au văzut în aproximativ opt ore, şi m-am ales cu câteva staturi de piele în minus în zonele problemă.Usturime, roşeaţă...arată rău...M-am gândit că se mai calmează până dimineaţă, dar nu a fost aşa dimineaţă a arătat mult mai rău, aşa că am fost nevoită să caut alternative. Aveam această cremă de la comanda ulterioară pe iherb.com era încă sigilată, aşa că am desfăcut-o şi am aplicat pe zonă. Primul efect observat a fost că nu mă mai ustură pielea, mi-a hidratat bine zona. Am tot reaplicat de câte ori simţeam pielea uscată sau sensibilă.Am continuat să reaplic crema în fiecare zi, până la vindecare.



Descriere:
-este potrivită tuturor tipurilor de ten şi tuturor vârstelor
-conţine miere de Manuka
-conţine 5% extract de gălbenele
-PH echilibrat
-făcut cu ingrediente biodegradabile
-nu conţine:sulfaţi, conservanţi, nu sunt testate pe animale
Ingrediente:Water (aqua), caprylic/capric triglyceride¹, calendula officinalis (marigold) flower extract, cetearyl olivate, sorbitan olivate, helianthus annuus (sunflower) seed oil, cetyl alcohol¹, Gluconolactone², aloe barbadensis (organic aloe vera) leaf juice, honey (manuka), sodium benzoate³, stearic acid¹, helianthus annuus (hybrid sunflower) oil, coco-caprylate/caprate, benzyl alcohol4, trisodium ethylenediamine disuccinate, rosmarinus officinalis (rosemary) leaf oil, tocopherol (non-GMO), salvia officinalis (sage) oil, lavandula angustifolia (lavender) oil, yucca schidigera extract, pansy (viola tricolor) extract) citric acid5
¹Plant derived, ²Plant Derived Preservative, ³Food Grade Preservative, 4Natural Grade, 5Naturally Derived

   Eu am cumpărat-o de pe iherb la ofertă şi am dat pe ea doar 1,95 $, preţul întreg scria 15,16 $ ceea ce este mult.Dacă ar fi să îl reachiziţionez la preţul întreg mai bine cumpăr unguent de gălbenele. Cel mai mare plus al acestei creme este că intră în piele şi nu lasă un strat lucios cum face unguentul.


   Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram




Etichete: , , , , , ,

duminică, 3 august 2014

Comanda Iherb nr. 6

   Tehnic vorbind aceasta este a şasea comandă făcută pe Iherb.com, aceasta a ajuns destul de târziu şi cu coletul desfăcut şi cu ceva verde care s-a scurs, am ajuns să constat că era pixul pus de ei.Când am făcut comandă era ofertă :dacă cumperi de 40 $ nu plăteşti transport ,adica cei 4 $ aşa că am făcut o comandă de 43$ , dar nu am achiziţionat doar pentru mine ci m-am asociat cu încă cineva.


Dischetele de la Stridex, care mi s-au părut foarte atrăgătore mai ales că este un brand pe care nu l-am mai încercat şi raportul cantitate-preţ mi se părea foarte bun.Beauty Without Cruelty Facial Cleanser 3% AHA , achiziţionat pentru că mi s-a părut foarte intersant mai ales ca şi compoziţie şi ceea ce promite fiind un produs vegan şi fără săpun destinat tenului normal şi gras, rămâne de văzut dacă este bun de ceva. Costă 8,61 $ dar are 250 de militri şi un recipient cu pompă ceea ce mi se pare foarte practic.Are un miros plîcut si deţi nu conţine săpun produsul face spumă.




Pentru că de ceva timp mi s-a terminat unul din ceaiurile preferate am decis să îl reachiziţionez, cel mai mult din toate sortimentele îmi place 21st Century Health Care Herbal Slimming Tea Caffeine Free Natural ..l-am mai încercat şi pe cel cu lămâie dar nu m-a convins aşa că am rămas la acesta cu aromă naturală. Mi se pare la aromă ca seamană foarte bine cu cel antiadipos chinezesc, îmi place până şi mirosul de plante.



De ceva timp nu am achiziţionat un supliment cu Omega 3, aşa că Madre Labs Omega-3 Premium Fish Oil mi s-a părut o alegere bună, mai ales după ce am citit beneficiile uleiului de peşte  asupra organismului.

De la secţiunea trials am ales câteva produse, ador această sectiune şi niciodată nu ezit să mă uit după câte ceva aşa că în timp ajung toate în cos. 


Am mai încercat acest gen de plasturi de la ei, dar pentru că au un preţ bun m-am gândit că merită încercaţi şi aceştia: United Exchange Moisturizing Under Eye Treatment. Pentru preţul de 0,50 $ şi pentru două utilizări, poate fi considerat un mic răsfăţ cosmetic.Am tot văzut aceste şosete hidratante şi nu le-am achiziţionat , cu gândul că nu aş avea nevoie de ele dar citind un review m-am gândit să le dau o şansă :United Exchange Moisturizing Socks Shea Butter & Aloe Vera Extract , conţine o pereche de şosete şi costă 0,50 $. Cu atâtea produse de răsfăş încep să plănuiesc o zi de spa acasă, să văd când am timp, dar cred că cel mai probabil după concediu.Am ales şi un ceai, de fapt 3 pliculeţe pentru 0.05$ , deşpre St. Delfour am mai văzut câte ceva pe internet aşa că mă gândesc că merită. Dacă îmi place cel mai probabil voi achiziţiona în varianta full-size. Voi reveni cu părerea mea asupra noilor achiziţii după ce le încerc un timp, deşi încă mai am multe de povestit şi din vechile comenzi.

 Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram


Etichete: , , , , , , , ,

duminică, 25 mai 2014

Ultima comanda Iherb.com

Iherb este un sit pe care il ador in mod deosebit, au o gramada de bunatati, transport 4$ pentru comenzi pana la o anumita greutate si preturi foarte bune. 
Saptamana acesta mi-a ajuns comanda de la ei si sunt foarte incantata de alegeri. M-am gandit sa va arat un pic mai detaliat ce am cumparat .
Din sectiunea Trials:
-doua  pachete a doua masti fiecare, pret per pachet: 0,50$

-un pachet de plasturi pentru fata, pachetul contine trei plasturi si costa:0,50$

Din sectiunea Specials:
-un toner pentru fata cu miros de trandafiri, si care nu contine alcool, m-a atras pretul foarte bun de 4,95 $ in loc de 6,95 , cantitate 355 ml

La partea fara reduceri am decis sa achizitionez o pudra compacta de la ELF destinata tenului cu probleme, recunosc ca o studiez de ceva timp si desi mai am o pudra de la Essence la doar 1,99 $ chiar merita achizitia.

Comanda a ajuns in fix 10 zile lucratoarea de la confirmarea trimiterii ei,  desi am citit la unele fete ca nu le vine mai devreme de trei saptamani eu ince nu am patit asa ceva.
Pretul comenzii: 9,49 $ cu tot cu transport

Etichete: , , ,

miercuri, 26 martie 2014

Queen Helene Mud Pack Masque with Natural English Clay

  Anul trecut când mi-am comandat prima dată de pe iherb.com am vrut să încerc şi masca cu namol englezesc aşa că în februarie, când am pus comanda, am pus şi acest produs în coşul de cumpărături. Nu am pus poze cu comanda pentru că mi-am luat puţine lucruri, pe lângă această mască  am cumpărat şi trei flacoane de suplimente: coenzima Q10, spirulina şi ulei din ficat de cod.
   Este un produs care promite să cureţe porii şi, în acelaşi timp, ajută la diminuarea ridurilor fine. Are un preţ la fel de bun ca şi masca cu mentă şi o cantitate suficientă pentru câteva luni bune.
Singurul lucru pe care l-am observat odată cu trecerea timpului la aceste măşti este că devine din ce în ce mai dificil să le scot din ambalaj deoarece se întăresc.
  Fiind însă nouă, aceasta curge foarte bine din tub şi are o compoziţie bună, putând fi uşor dozată. Mirosul mi se pare parcă de apă de trandafiri.După utilizare, faţa rămâne catifelată şi relaxată, la partea cu reducerea ridurilor cred că numai o persoană mai în vârstă ar putea spune dacă are efect.
Eu sunt mulţumită de efectul ei, acum rămâne de văzut peste ceva timp dacă păţesc la fel ca şi cu cealaltă.
    Queen Helene este un brand  bun la un preţ accesibil, aşa că dacă aveţi ocazia să încercaţi, chiar merită.
Cantitate: 226,8 gr
Pret:3,83$

Etichete: , , , , , , ,

duminică, 13 octombrie 2013

Comanda IHERB

Astazi m-am gandit  sa va povestesc un pic despre ultima comanda IHERB!
Am decis sa imi pun singura comanda dupa ce am rezolvat problema cu banca si pot spune ca sunt foarte multumita. Am depus comanda pe 26 septembrie cand am si platit, in 27 septembrie mi-au scris mail ca comanda a fost trimisa si in 11 octobrie am fost la posta sa ridic coletul. Exact doua saptamani ceea ce cred ca este foarte bine mai ales ca vinde de asa departe.
Recunosc ca m-a tentat si ca, am cumparat de 40 de dolari si am avut reducere 10 dolari, am platit transpport 4 dolari.
ECOTOOLS-am auzit numai lucruri bune despre ele si cum eram in cautare de pensule noi am ales acest set cu tot cu borseta!
Queen Helene Mint Julep Masque-am citit pe blogosfera despre ea si am constata ca are si un pret foarte convenabil deci merita incercata
Orjene CoQ10 Olive Vitale-este un clenser de fata de tip spuma, si cum nu am incercat pana acum nimic de acest gen am zis de ce nu. Prima impresie iti lasa tenul foarte curat
alpha hydrox Foamming Face Wash Clarifying Clanser-este o gama noua aparuta la Iherb si l-am luat sa imi inlocuiasca clenserul de la Mario Badescu
derma e Everly Radiant Overnight Peel-incerc sa diminuez pe cat posibil urmele tenului cu probleme pe care l-am avut si micsoreaza porii.

Bineinteles ca acum, ca mi-a venit comanda deja ma pregatesc pentru uramatoarea care va fi undeva la sfarsitul lunii sa vad ce bunatati mai apar si ce oferte tentante o sa fie.
Voi a-ti incercat ceva de la ei? ce recomandati bun?


Etichete: , , , , , ,

miercuri, 25 septembrie 2013

Prima comanda IHERB-update

Buna dimineata!
Astazi m-am gandit sa va povestesc despre comanda depusa impreuna cu Sudessa.
Imi doream de mult sa pun o camanda la ei, dar cum am probleme cu buletinul am preferat sa fac si eu  la comun comanda.
HERBAL SLIMMING TEA-l-am vazut pe blogosfera si mi s-a parut foarte interesat. Cand a ajuns coletul a fost si primul incercat, pana acum tot din cel verde fara arome beau.
Ingrediente:senna leaves, malve leaves,panax ginseng, licorice root
Ce face:
-100% natural ,creste actiovitatea  metabolica si curata sistemul
-nu contine cofeina
Se bea odata pe zi, cu 15 minute inate de masa sau in timpul mesei.
La efecte am observat inca din prima zi ca merg des la oaleta si stomacul parca proceseaza mai repede orice manac. Cutia are in interior si un plan de dieta, care spune su nu bei bauturi carbogazoase, prajeli..de care normal ca nu m-am tinut( sunt o pofticiosa).....

NORVEGIAN COD LIVER OIL
Ce face:
-este bogat in vitaminele naturale A si D
L-am comandat in urma unei vizionari pe youtube, unde o tipa spunea ca a ajutato cu problemele tenului, desi nu e acelasi produs cu cel prezentat de ea.

FOLIC ACID 800 mcg
Ce face:
-pentru  sanatate cardiovasculara si sistemul circular, ajuta si in cazul femeilor insarcinate
Ma tentat in pricipiu pentru sistemul ircular. Am probleme cu circulatia in extremitatiile corpului, maini si picioare reci indiferent de anotimp.
Pe termen lung sper sa ma ajute.

 Ce mi-a placut la IHERB:
-se misca repede
-produsele au preturi bune si au ajuns nedeteriorate
- au o gama foarte mare de produse

Etichete: , , , , , , ,